contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Vinul în Bucătărie

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Reuşita alegerii celor mai indicate băuturi, pentru meniul ales, nu depinde numai de existenţa unor principii existente, ci în cele mai dese cazuri de factori circumstanţiali, cum ar fi: posibilităţile financiare, timpul, oaspeţtii şi nu în ultimul rând imaginaţia şi talentul gazdei.
Gastronomia, ca ştiinţă, a realizat de-a lungul timpului un acord perfect până la rafinament între felul mâncărurilor şi vinul ce trebuie consumat, astfel încât să se creeze apetitul şi ambientul unei bune dispoziţii.
Şi tot gastronomia ne confirmă că vinul se foloseşte în arta culinară încă din timpuri îndepărtate, existând reţete de sosuri preparate cu vin, lăsate mărturie de către Apicius, gastronomul Romei Antice.
Deci, iată că avem două şanse de a folosi vinul, şi anume: la prepararea mâncărurilor şi servit ca băutură alcoolica în timpul mesei, întregind meniul. În ambele situaţii vom respecta nişte principii pe care este bine să ni le amintim de fiecare dată.
La prepararea mâncărurilor nu vom întrebuinţa vinurile foarte bune, de marcă, pentru că le vom irosi, dar nici vinuri defecte, pentru că acestea strică gustul mâncării. Deci, vom folosi vinuri tinere, fructoase, uşoare, cu aciditate mai mare.