contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Varza Cu Mix De Carne

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

by Alice albinutza
Am făcut o mâncare banală, hmm.....varză cu carne.
Dar nu orice fel de varză şi nu orice fel de carne.
Astfel că am luat o varză murată (mărime potrivită spre mărişoară) direct din butoiul de la ţară, de la socri, pe care soţul meu a tăiat-o şuviţe cu dexteritatea obişnuită.
Câteva oase cărnoase afumate niţel, câteva jumări şi o piele de pe pieptul unui răţoi, fiartă, în prealabil la oala minune cam o oră. Pielea de răţoi a fost tăiată şuviţe.

 

Tot acest mix se pune la călit în suficient ulei împreună cu o ceapă serioasă. Se lasă aşa la foc mic cam vreo 20 minute.  Peste toate se răstoarnă varza tocată şi se lasă la călit până devine aurie, amestecând din când în când. Se adaugă apoi o cană de apă şi vreo 3 linguri de bulion.
Într-un vas yenna am aşezat un strat din acest amestec auriu peste care am pus oasele afumate, jumările şi şuviţele de piept de raţă., câteva roţii cherry. Am pus apoi restul de varză şi o crenguţă de cimbru din ograda de la ţară, ruptă în câteva bucăţele.
Am acoperit vasul cu o folie de aluminiu şi am dat totul la cuptor, la foc mijlociu-mic, preţ de vreo două ore. După o oră am scos folie de aluminiu pentru a lăsa să se rumenească puţin.
Ceea ce a ieşit a fost delicios de bun, mai ales că s-a servit caldă cu mămăligă aburindă şi o ţuică de prună de la Pietrărie.
Poftă bună!



Articol recomandat de alice-albinutza.blogspot.com