Un Pic De Statistică: Despre Uleiul De Măsline
articol scris de radupopovici blog reteteleluiradu.ro
Sunt îndrăgostit de acest aliment. Iubesc istoria sa, semnificatia si importanta pe care o are in zona mediteraneană, simbolistica sa religioasă şi filozofică, dar, mai ales, gustul şi aroma absolut deosebite şi atât de diferite de la un tip de ulei la altul. Îl folosesc ori de câte ori pot, şi îl folosesc din belşug. Pentru mine nu este doar un ulei pentru gătit, ci şi un condiment.
Vreau să vă prezint câteva date statistice referitoare la producţia de ulei de măsline, preluate din excelenta carte “Olive Oil” scrisă de Charles Quest-Ritson (editata de Dorling Kindersley Limited in 2006) şi completate, pe alocuri, cu ceea ce oferă Internetul.
Uleiul de măsline nu este unul dintre cele mai importante, cantitativ, dintre uleiurile vegetale. De fapt, el acoperă doar 2,2% din producţia totală de ulei alimentar. Cele mai importante uleiuri sunt cel de soia (27,3%), palmier (20,3%), rapiţă (14,4%) şi floarea-soarelui (12,2%). Cifra a fost şi pentru mine o surpriză; desigur, nu mă aşteptam ca uleiul de măsline să fie în primele trei, dar, chiar aşa, doar 2,2%?!
Cea mai importantă zonă de producţie pentru uleiul de măsline este, deloc surprinzător, cea din jurul Mării Mediterane. Referitor la totalul producţiei de ulei de măsline pe plan mondial, cei mai importanţi producători sunt, în ordine, Spania (38,1%), Italia (24,7%), Grecia (15,8%), Africa de Nord (7,4%), Orientul Mijlociu (7%), Turcia (3,4%) şi Portugalia (1%). Alte câteva procente sunt împărţite între mai multe ţări. Datele oferite de Wikipedia sunt diferite, chiar destul de mult, dar ordinea ţărilor se păstrează. Prefer însă să dau credit cărţii şi nu Internetului.
Surpriza, pentru mine, este lipsa Franţei din acest clasament. M-aş fi aşteptat să producă mai mult decât acel 0,2% cu care este creditată.
Altă surpriză, dar plăcută este, de pildă, faptul că uleiul de măsline se produce şi în… Japonia, China, şi Ucraina, chiar dacă în cantităţi extrem de mici, sub 0,1% din totalul mondial; sau faptul că în California, în Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, Argentina şi alte câteva ţări din America de Sud, livezile de măslini încep să capete din ce în ce mai mare importanţă; chiar dacă, pe moment, producţia lor este insignifiantă, în total circa 0,5%, cred că în curând îşi vor mări semnificativ producţia.
La capitolul surprize pot aminti şi ţările de la Adriatică, adică Albania, Muntenegru şi Croaţia, care produc împreună 0,3% din total, adică mai mult decât Franţa.
În ce priveşte cei trei mari producători, Spania, Italia şi Grecia, uleiul extra virgin are o pondere de doar 20% din producţie în Spania, 78% în Italia şi 85% în Grecia. În cantităţi absolute, cele trei ţări au, în ordinea listată anterior, producţii medii de circa 800.000 tone (de la 300 de milioane de măslini cultivaţi), 600.000 tone, respectiv 400.000 tone (de la 150 de milioane de măslini). Trebuie să menţionez că măslinii au o productivitate diferită bianual, adică un an produc foarte bine, pentru ca anul următor producţia să fie mai mică, uneori atingând doar jumătate din recolta precedentă. În plus, toţi producătorii sunt tentaţi să exagereze cifrele, oferind date legate doar de producţia din anii buni. Mediile oferite de Charles Quest-Ritson sunt calculate ţinând cont de acest fapt, dar rămân, totuşi, aproximative.
Consumul mediu anual pe cap de locuitori este cel mai mare în Grecia, circa 23,7 litri, urmată de Spania, 13,6 litri şi Italia 12,3 litri. Marocul şi Algeria au şi ele un consum neaşteptat de mare, respectiv 11 şi 7 litri.
Nu se poate spune care tip sau marcă de ulei de măsline este cel mai bun. Acest aspect este extrem de complex. Sunt multe uleiuri foarte bune, fiecare pentru un anumit scop şi, mai ales, corespunzător gustului celui care îl apreciază.
Mie, de pildă, îmi place cel mai mult uleiul de măsline grecesc, obţinut din soiul de măsline Koroneiki, atotprezent în Grecia. Măslinele Koroneiki sunt mici, doar ceva mai mari decât boabele de mazăre; mie mi se par foarte gustoase, căci îmi plac măslinele sărate-amărui, dar alţii nu le suportă. Oricum, fiind atât de mici, nu sunt potrivite ca măsline de masă. Nu am gustat însă alte câteva sute de tipuri de ulei care îmi sunt total necunoscute, aşa că preferinţa mea se datorează în bună măsură şi lipsei de cunoaştere.
Se apreciază că italienii se pricep cel mai bine să-şi vândă uleiul şi că sunt cel mai bine organizaţi ca producţie, marketing, distribuţie şi chiar recunoaştere internaţională. De fapt, o parte importantă din uleiul extra virgin produs în Spania şi Grecia ia drumul Italiei, unde este îmbuteliat, ca atare sau în amestec cu alte uleiuri, şi comercializat sub mărci italiene.
Uleiurile spaniole şi greceşti sunt sensibil mai ieftine, la aceeaşi calitate, decât cele italieneşti, probabil fiindcă mâna de lucru şi cheltuielile de marketing şi publicitate sunt mai mici. Unele dintre cele mai scumpe uleiuri de măsline sunt cele franceze, deşi, din câte am înţeles, calitatea lor nu justifică întotdeauna acest nivel al preţurilor.
Cam atât, pe moment. Sper ca datele să vă fi părut interesante.
Sursa foto: www. dreamstime.com
