contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Un Cadou Frumos

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Nicole şi Michael sunt gemeni, născuţi amândoi pe 13 noiembrie 1979, la 15 minute diferenţă şi la mii de kilometri distanţă - Nicole în Germania, Michael în Statele Unite. Sâmbătă seara şi-au serbat ziua comună de naştere la 2nd Floor, locul de pierzanie al celor iubitori de dansuri latino.

Am mereu probleme în a alege cadouri pentru oameni pe care nu-i cunosc foarte bine. De data asta, însă, am mers la sigur: brioşe şi fursecuri home-made! Mai ales că unii dintre invitaţi şi sărbătoritul serii avuseseră de-a face cu ceva vreme în urmă cu brioşele mele şi fuseseră extrem de fericiţi.

Sooo, long story short, am petrecut aproape toată ziua în bucătărie pregătind brioşe cu chips-uri de ciocolată, cu chips-uri de ciocolată şi suc de passion fruit, cu fulgi de cocos şi cacao.



Le-am bibilit, le-am ambalat, le-am pus fundiţe şi etichete personalizate. E drept, la etapa asta am avut-o pe Olya ajutor - a venit să ajute la pregătit prăjiturile dar cum mie nu-mi place foarte tare să mă încurc de oameni prin a mea bucătărie, i-am dat ceva de făcut ca s-o ţin ocupată :-).



Brioşe am tot făcut în ultimii doi ani, demult visam, însă, să coc fursecuri crocante şi nu găseam o reţetă care să mă satisfacă. S-a rezolvat, am descoperit-o la Codruţa pe blog. Am respectat-o întocmai, am înlocuit doar alunele cu migdale. Nu are, deci, sens să repet reţeta ei aici. Are rost să îţi zic doar că sunt the perfect cookies. Când au fost gata şi le-am gustat, i-am scris Codruţei pe mail că nu le mai duc la petrecere şi le ţin pe toate pentru mine, să mă îndop cu două guri. M-a readus cu picioarele pe pământ, amintindu-mi că-s nişte bombe calorice şi e mai bine să le împart cu alţii.



Dacă citeşti reţeta de fursecuri o să ţi se pară că e prea complicat să te înhami la aşa ceva. Nu este, îţi garantez. Iar rezultatul final este absolut spectaculos, merită fiecare secundă investită, o să leşini de plăcere ronţăind la cookies! La petrecerea de sâmbătă au dispărut rapid şi mi-au auzit urechile numai complimente.