Umplut Cu Pietre
articol scris de fatduck blog reteteistete.wordpress.com
Când eram copil, ai mei îmi spun că eram dolofan, îmbujorat și frumușel foc. Greu de crezut, dacă mă uit azi în oglindă, mai puțin faza cu dolofăneala.
Totuși, ceva trebuie să fie adevărat (spuse narcisistul din mine), pentru că una din primele mele amintiri este după cum urmează:
Mă plimbam odată pe stradă cu tataie (tata lu’ tata – la mine bunicul și bunica erau părinții mamei, moldoveni, iar tataie și mamaie, părinții tatălui, olteni).
Ne întâlnim cu altă bunicuță, însoțită de un nepoțel de vreo cinci ani (eu aveam vreo doi). După ce bătrâna m-a tras de obrăjori și m-a ciufulit bine, m-a luat în brațe să mă și pupe. Imediat ce m-a lăsat jos, nepoțelul a vrut să mă ia și el pe sus.
S-a opintit o dată, de două ori… Insuficient pentru a înfrânge forța gravitațională.
Bă, tu parcă ai fi umplut cu pietre, mi-a aruncat puștiul, înfrânt și obidit, renunțând la tentativa de male bonding pre-puber.
Să mă mai mir de ce azi sunt mâncăul numărul 1 pe o rază de zece kilometri. Și de ce am gătit azi ardei umpluți. Cam așa eram și sunt și eu
