Turtă Dulce
Sursa Turtă dulce
articol scris de doisiunsfertlamasa.b blog doisiunsfertlamasa.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Am făcut turta dulce pentru Crăciun. Am mai făcut și altădată și am aflat că acestei turte dulci îi trebuie timp să se odihnească înainte de a fi consumată. Asta ca să nu rămânem fără dinți :)).
Am comandat niște cutii minunate de metal (care sunt pentru păstrarea ceaiului). Voi pune în ele turtă dulce, le voi orna cu o fundiță și le voi oferi cadou celor dragi. Din păcate nu au ajuns încă, dar când vor apărea voi completa postul acesta cu pozele de rigoare.
Am folosit:
Am amestecat tot ce e în lista anterioară de la făină în jos.
Am făcut aluatul rapid: am bătut spumă untul, am omogenizat cu zahărul, apoi cu mierea și din nou cu oul.
Am pus și amestecul de făină, am amestecat bine bine și ăsta a fost aluatul.
L-am împărțit în două, am învelit fiecare bilă în folie alimentară și la frigider cu ele.
Cu timpul de care am dispus săptămâna asta, aluatul meu a zăcut la rece vreo 3 zile, dar una este suficient în mod normal.
Ieri în sfârșit am apucat să mă ocup de finalizarea turtei.
Dintr-una din bile am întins foaie de cam 1 cm grosime. De două ori, pentru că prima dată nu am pus suficientă făină și după ce am aplicat formele am realizat că nu le pot desprinde întregi de pe masă. Așa că am adunat tot aluatul și am luat-o de la capăt.
A doua oară am reușit să plec cu aluatul în formă și să îl depun în tavă.
După ce se termina spațiul în care să mai încapă vreo formă, iar adunam aluatul și iar întindeam foaie.
Și tooot așa până ce am terminat și cu a doua bilă de aluat.
Iată producția:
După ce am terminat cu decupatul, am pus cuptorul la încins câteva minute. Apoi am băgat tăvile una câte una timp de 15 minute fiecare (la minutul 12 verificam și întorceam tava, pentru că al meu cuptor nu coace uniform).
Am amestecat 2 linguri cu vârf cu zahăr pudră vanilat cu 2-3 lingurițe cu apă rece și am obținut o pastă groasă. Cu ea am uns turta dulce imediat ce o scoteam din cuptor.
Am pus produsul într-o caserolă mare, în folie de aluminiu. Le las acolo până sosesc acele cutii de tablă frumoase și atunci le transfer. Revin cu poze.
Sursa: aici.

- 115 gr unt (la temperatura camerei)
- 110 gr zahăr brun
- 190 gr miere de albine
- 1 ou
- 325 gr făină
- o jumătate de linguriță cu praf de copt
- 2 lingurițe cu scorțișoară
- 2 cuișoare pe care le-am pisat (în mojarul pentru usturoi)
- foarte puțin piper (am răsucit de 2 ori râșnița)
- o jumătate de linguriță cu sare
- o linguriță rasă cu ghimbir
- o jumătate de linguriță cu nucșoară