Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Dupa ce paisprezece ani, a slujit la unchiul sau pentru cele doua neveste ale sale, Iacov isi doreste sa plece cu familia si sa se intoarca pe meleagurile natale: "Lasa-ma sa plec, sa ma duc la mine in pamantul meu. Da-mi femeile mele si copiii mei, pentru care ti-am slujit, ca sa ma duc, caci tu stii ce slujba ti-am facut." (Fac. 30, 26) ii spune el lui Laban care incearca sa-l faca sa se razgandeasca, multumit fiind de munca ginerelui dar dorind, probabil, sa-si pastreze si fiicele si nepotii langa el. Iacov negociaza cu argumente: "Tu stii cum ti-am slujit si cum sunt vitele tale de cand am venit eu la tine; Caci erau putine cand am venit eu, iar de atunci s-au inmultit si te-a binecuvantat Dumnezeu prin venirea mea." (Fac. 30, 29 - 30) si-si explica dorinta: "Cand am sa lucrez si eu pentru casa mea?"(Fac. 30, 30)
Atitudinea lui Iacov era de inteles: nu mai era tocmai tanar iar pentru a avea niste batraneti linistite, trebuia sa fie sigur ca va beneficia de roadele muncii sale. Laban ii intelege logica si insista: "Ce sa-ti dau?" (Fac.30, 31) Iacov isi formuleaza clar cerintele: o parte din turmele ( oile si caprele tarcate ) pe care le pastorea sa-i revina lui ca simbrie pentru anii in care va mai munci. Laban se invoieste iar a doua zi impart turma in animale tarcate si animale netarcate. Cele netarcate apartin in continuare lui Laban si le va pastori Iacov ce le primeste pe cele tarcate pe care le incredinteaza in grija fiilor lui ( erau deja destul de marisori pentru a avea grija de pascutul turmelor ). Pentru a nu exista alte discutii, cele doua turme nu vor paste impreuna ci la o departare "cale de trei zile" (Fac. 30, 36). Si astfel au mai trecut sase ani in care Iacov avand al lui pus de o parte si fiind chibzuit, prospera, acest lucru starneste invidie iar imparteala pe care au facut-o Laban si Iacov starneste nemultumiri intre fratii Liei si ai Rahilei, feciorii lui Laban: "Iacov a luat cate avea tatal nostru si din ale tatalui nostru si-a facut toata bogatia aceasta" (Fac. 31, 1) . Auzind accidental aceste cuvinte de la cumnatii lui, Iacov isi da seama ca nici atitudinea lui Laban fata de el nu era mai plina de bunavointa, propriile nemultumiri, acumulate in timp, il rod si mai tare astfel incat ia o hotarare brusca pe care o comunica sotiilor lui, grabnic chemate de pe camp: "Vad eu ca fata tatalui vostru nu mai e fata de mine, ca mai inainte; dar Dumnezeul tatalui meu este cu mine." (Fac. 31, 5) Le insira nemultumirile (Fac. 31, 7) pe care le are si le relatateaza un vis in care Dumnezeu il indemna sa se intoarca acasa. Lia si Rahila au propriile nemultumiri: "Mai avem noi oare parte si mostenire in casa tatalui nostru? Oare n-am fost noi socotite de el ca niste straine, fiindca el ne-a vandut si a mancat banii nostri?" (Fac. 31,14) Cele doua surori par nemultumite ca tatal lor in loc sa le marite cu zestre, a preferat sa profite de sentimentele lui Iacov si l-a pus pe acesta sa plateasca in munca pentru ele, considerand ca prin aceasta, practic, Laban le-a vandut, zestrea cheltuind-o pentru nevoile sale personale. Ele sunt de acord cu Iacov: este momentul sa plece. Iacov se grabeste: "a strans toate turmele sale si toata bogatia sa, pe care o agonisise in Mesopotamia, si pe toate ale sale ca sa mearga la Isaac, tatal sau, in tara Canaanului" (Fac. 31, 17, 18), a urcat copiii si nevestele pe camile si a plecat fara sa-si anunte socrul. Ce nu stia insa Iacov era ca in timp ce el era ocupat cu impachetarea lucrurilor, Rahila intrase in casa tatalui sau si-i furase idolii. Disparitia lor e fost pretextul cu care Laban, feciorii sai si alte rude, constatandu-le fuga, ii urmaresc, ajungandu-i dupa sapte zile, in muntele Galaad. Inainte de intalnirea cu ginerele sau, Laban, probabil furios si cu oaresce ganduri de razbunare, are un vis in care ii apare Dumnezeu, ce-i spune, il impresioneaza si-l domoleste: "Fereste-te, nu cumva sa vorbesti lui Iacov nici de bine nici de rau" (Fac. 31, 24).
Vazandu-se fata in fata cu Iacov, Laban incepe cu reprosurile, partial indreptatite: "Ce ai facut? Pentru ce mi-ai furat inima si mi-ai luat fetele mele, ca si cum le-ai fi robit cu sabia? Pentru ce ai fugit pe ascuns si m-ai inselat, in loc sa ma instiintezi pe mine, care ti-as fi dat drumul cu veselie si cu cantari din timpane si din harfa? Ba nu mi-ai ingaduit nici macar sa-mi sarut nepotii si fetele mele. Te-ai purtat, asadar, ca un om fara minte. Si acum mana mea cea puternica ar putea sa-ti faca rau.." Incheie acuzandu-l direct de furtul idolilor din casa sa: "Sa zicem ca ai plecat, pentru ca cu mare aprindere doreai casa tatatlui tau. Dar atunci de ce mi-ai furat dumnezeii mei?" (Fac. 31, 29- 30)
Iacov e uluit de ultima acuza, dar ii explica fuga prin teama ca Laban l-ar fi putut deposeda de tot ce agonisise in ultimii ani - atat familia cat si averea materiala: "M-am temut caci ziceam: Nu cumva sa-ti iei fetele de la mine si toate ale mele." (Fac. 31, 31) Motivatia lui Iacov arata, in egala masura ,dragostea pentru familia lui pentru care se teme sa nu si-o piarda si tot mai putina incredere pe care o avea in Laban si in intentiile curate ale acestuia. Insa tine sa-l asigure pe Laban de buna sa credinta: "La cine vei gasi idolii tai, acela nu va mai trai" (Fac. 31, 32). Socrul se pune pe scotocit in cortul lui Iacov, al Liei, in cortul roabelor si, in cele din urma, in cortul Rahilei care, ascunzand idolii sub saua camilei, sedea deasupra, pretextand o indispozitie lunara ca motiv pentru care nu se ridica intru intampinarea tatalui sau (Fac. 31, 35). Laban o menajeaza si nu o ridica de pe locul ei, cautand in restul cortului, dupa care iese cu mainile goale. Este randul lui Iacov sa se enerveze si-i reproseaza toate nemultumirile pe care le acumulase in cei douazeci de ani: - lipsa de incredere cu care il trateaza, acuzandu-l de furt: "Daca ai rascolit toate lucrurile din casa mea, gasit-ai oare ceva din ale casei tale? Arata aici inaintea rudeniilor tale si inaintea rudeniilor mele, ca sa ne judece ele pe amandoi", continua apoi sa-i aminteasca de buna ingrijire pe care a avut-o pentru turmele familiei: "Iata, douazeci de ani am stat la tine; oile tale si caprele tale n-au lepadat, berbecii oilor tale nu ti-i i-am mancat, vite sfasiate de fiare (pericolul dintotdeauna al meseriei de pastor) nu ti-am adus: acestea au fost paguba mea. Din mana mea ai cerut ceea ce se furase in timpul zilei si in vremea noptii" - cu alte cuvinte, Laban ii imputa pierderile si pagubele, acestea fiind una din grijile ce il rodeau: "Ziua eram mistuit de caldura, iar noaptea de frig si somnul nu se lipea de ochii mei", la acestea se adauga nesiguranta cauzata de atitudinea capricioasa a socrului "tu de zeci de ori mi-ai schimbat simbria", sfarsind prin a-l acuza pe Laban de intentia de a-l alunga fara nimic din ce agonisise (Fac. 31, 41 - 42). Laban nu neaga munca si nici zbaterile lui Iacov dar il contrazice ca ar fi vrut a face ceva impotriva lui si a fiicelor si nepotitilor lui (Fac. 35, 43) si are o atitudine impaciutitoare, propunandu-i un legamant de credinta si de incredere, luandu-l ca martor al implinirii pe Dumnezeu: Iacov se angaja ca nu se va purta rau cu sotiile mele si nici nu-si va lua alte femei, amandoi jura ca nu se vor mai cauta cu gand rau si razbunator. (Fac. 31, 49 - 53). Pacea, fiind pecetluita, au adus o jertfa ardere de tot si au terminat ziua cu o masa mare si vesela in munte. A doua zi, s-au despartit in pace iar Laban a plecat inapoi spre casa, nu inainte de a-si fi "sarutat nepotii sai si pe fetele sale si i-a binecuvantat" (Fac. 31, 55).
Calatoria lui Iacob impreuna cu familia sa plina de multe suflete a durat multe luni, poate chiar ani pana a ajuns inapoi, in tinutul Sichem unde s-a stabilit langa portile cetatii Salem de unde a plecat mai apoi sdin cauza unui incident despre care vom citi altadata. Se indreapta spre Betel iar apoi spre Efrata (vechiul nume al Betleemului) unde Rahila, insarcinata a doua oara, intra in durerile facerii si moare din cauza nasterii foarte grele. Fiul ei i-a supravietuit, devenind mezinul familiei si primind un nume pe masura suferintei si tragismului nasterii sale: Beniamin -"fiul durerii". Rahila a fost ingropata in localitatea in care a murit, la Betleem, "langa calea (adica drumul) ce duce la Efrata", Iacov marcand mormantul ei cu un stalp de piatra ce "este pana in ziua de astazi" (Fac. 35, 18, 20) (adica in vremea lui Moise, cel ce scrie aceasta carte). Cand a murit Lia, Biblia nu da amanunte, stim ca acest lucru s-a intamplat inaintea mortii lui Iacob, acesta pomeneste de ea inainte de a-si da obstescul sfarsit, desemnandu-si ca ultima dorinta, aceea de a fi ingropat in pestera Macpela, unde odihneau si stramosii sai: bunicul Avraam cu Sarra, tatal Isaac si mama lui, Rebecca, "tot acolo am ingropat si eu pe Lia." (Fac. 49, 31) - ne furnizeaza Iacov ultimul amanunt lamuritor.
