Trei Anisori
Sursa Trei anisori
articol scris de casutalaurei blog casutalaurei.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Andreuta a facut azi trei anisori. Incredibil dar adevarat! E parca putin ireal, atat de repede a trecut timpul? Dar apoi ma uit la Petrica si-mi dau seama ca totusi a trecut ceva de vreme ce al doilea fiu al meu deja se straduie vitejeste sa faca primii pasi de sine statator. Ultimele doua luni au adus ceva schimbari. Prima: l-am retras de la cresa. N-am facut-o chiar incantata dar am decis ca asa e cel mai bine. In primul rand ca de acolo se imbolnaveste foarte des, mergea trei-patru zile si o saptamana zacea acasa. In plus, ati vazut, de la el, ne-am cam imbolnavit cu totii. Deja se cam face o luna de cand nu a mai mers la cresa si nu a mai avut nimic. In al doilea rand, dat fiind ca nu vorbeste si ca a avut anumite comportamente agresive, am hotarat sa mergem la doctor cu el. Asa ca de o saptamana mergem la terapie, trebuie sa spun ca e foarte interesant si am intalnit acolo, la spital, niste oameni foarte entuziasti si extraordinari. Singurul care ne-a abordat cam dupa ureche a fost logopedul care nici nu s-a uitat bine la noi ca dupa un minut a tras concluzia ca Andrei a suferit nu stiu ce traume cerebrale in timpul nasterii, ca o sa vorbeasca numai spre 5 - 6 ani si atunci cine stie cum o sa vorbeasca, zicea cu un ton prapastios. Ok, first, vreau sa va spun ca nu sunt genul de mama care-si crede copilul geniu si nici nu consider ca baiatul meu m-ar face de rusine daca in loc sa termine o facultate precum parintii lui, s-ar decide sa faca ceva cu scoala mai putina dar la care sa fie realmente talentat. Dar am serioase indoieli ca poti evalua starea mentala a unui copil dintr-o privire aruncata copilului, inca una zvarlita in fisa, nu ar trebui totusi sa vezi de niste fise, jocuri, ceva acolo? In fine, poate gresesc eu.
Dupa cum va spuneam, facem terapie. Zilnic. Venim acasa si eu continui sa insist (adesea in joaca) pe acele lucruri care stiu ca trebuiesc indreptate. In primul rand, e vorba de - cum il numesc ei - discontact. Adica Andreuta nu prea se uita in ochii oamenilor. Am cam inceput sa insist - de fapt cuvantul corect este sa-l...mituiesc sa faca, intai si intai cu bobo. Se uita la mine cand ii spun, primeste bobo. Asta primele doua zile. Acum deja se uita fara sa mai trebuiasca sa-l mituiesc iar cand se uita, aproape automat, vine sa ma si pupe cu drag. E un copilas tare iubacios si de cand mergem la terapie, parca e si mai si. Nu cred ca asta are neaparat legatura cu terapia dar foarte probabil are legatura cu faptul ca-i dedic doar lui o dimineata intreaga. Fara bebe.
Urmatorul pas (dar la care nu ma grabesc, obisnuinta de a privi in ochi, zic eu, e importanta si de aceea trebuie fixata foarte bine inainte de a trece la altceva) ar fi sa invete sa raspunda la orice cerere din partea noastra si nu doar la cele care-i convin. Daca la inceput, credeau ca nu intelege, s-au cam lamurit ca, in fapt, pricepe dar cu vrutul e mai greu. Recunosc ca ma vad in el de multe ori. Si eu eram asa. Preferam sa stau cu jucariile mele, nu eram prea sociabila ir in adolescenta eram ca salbatica, claustrata intr-o lume a cartilor. Doar in facultate m-am hotarat ce vreau: o viata. Si incetul cu incetul, am abandonat turnul de fildes pentru viata reala. Am ajuns sa-mi dedic intregul timp acestui obiectiv incat iubi cand m-a cunoscut mi-a zis ca-s - citez - "disperata", doar pentru simplul fapt, ca nu stateam nici o seara acasa ci ieseam mereu, ba cu o gasca, ba cu alta. Retrospectiv vorbind, ma felicit, m-am distrat cat am simtit nevoia, la momentul cand a trebuit si nu am nici regrete, nici frustrari legate de anii tineretii, deh, nu va inchipuiti ca comparativ cu altii am avut cine stie ce distractie, nop, doar ca fost atata distractie cat mi-am dorit (si va asigur ca nu mi-am dorit excesiv). Sa fim intelesi, nu e vorba aici ca vreau sa-l dresez pe Andrei intr-o fiinta sociabila cu tot dinadinsul ci doar ca vreau sa-l feresc de respingeri inutile in societate doar pentru ca nu are insusite doua -trei amanunte aparent nesemnificative dar care sa faca toata diferenta. In viitor, il voi incuraja sa socializeze cu cine va dori si cat va dori, eu nu vreau decat sa-l invat cum sa o faca. Caci eu una n-am stiut si am invatat pe pielea mea.
Ce mi-a placut foarte mult, a fost o clasa aranjata in sistem Montessori, eu una sunt fana a acestui sistem. Dupa ce am vazut si clasa si mici trucuri de educatie (terapeuta este o doamna foarte foarte draguta cu o tolba incredibila de sfaturi pozitive - apreciere facuta nu doar entru una si cam pentru toate profesionistele pe care le-am intalnit acolo), am devenit si mai hotarata sa introduc in viata de zi cu zi a noastra jocuri si idei din acest sistem. O sa va povestesc si voua cum decurge aceasta intentie a mea, poate gasesc intre voi niste sfatuitoare pe aceasta tema.
Una peste alta, desi nu avem o viata perfecta, am o puternica intuitie (un sentiment pe care l-a avut doar de cateva ori in viata) ca totul va fi bine. Cu ajutorul Domnului, simt ca totul va fi bine. Amin!:)
