Tortillita
articol scris de midori blog midoris.wordpress.com
Într-o vreme, uitându-mă pe forumuri la discuţii despre gătit şi indice glicemic şi alte prostii, am dat peste cineva care spunea că foloseşte făină de năut. Năut? Aham, chestia aia din care se face humusul. Măcinat până devine făină? Intristing. Să cumpărăm.
Zis şi făcut. Mi-am luat o punguţă şi apoi dă-i şi caută o reţetă simplă şi rapidă. În limba română? Hmmm, cam greu, n-aveam timp să mă înham la nici una din reţetele găsite.
Pai, să vedem… chickpea flour. Şi uite-aşa am ajuns la The Minimalist şi însemnarea lui despre tortillita spaniola. Părea simplu, şi-n plus, avea şi un filmuleţ în care să vezi că e într-adevăr simplu. Plus că eu mai aveam nişte creveţi decorticaţi în congelator (argument important!).
Aşa că i-am urmat instrucţiunile pas cu pas. Am pus creveţii la decongelat, şi între timp am amestecat o cănuţă de făina albă cu una de făină de năut (care e ciudată, pământie şi lipicioasă). Am adăugat uşurel apă, înciudându-mă că se tot fac cocoloaşe. Aveam să constat că nu trebuie să insist prea mult şi cocoloaşele se vor desface, sau, oricum, dacă sunt foarte mici, după prăjire nici nu se vor băga de seamă. Am bătut până când consistenţa aluatului a început să semene cu aia de 
clătite (n-am făcut niciodată clătite, sînt varză cînd e vorba de aruncat şi întors una, da’ am stat mereu în preajma oamenilor care le făceau şi m-am uitat… cu nerăbdare).
Am adăugat condimentele. Nu mare lucru: vreo trei cepe verzi subţirele şi fragede, tăiate în bucăţi nici mari nici mici, o jumătate de ardei iute şi nişte coriandru măcinat cu pisălogul de usturoi. Mi-am dat seama prea târziu că ar fi mers o mulţime de alte verdeţuri, nu le-aveam la îndemână. Le-am pus doar p-astea, plus creveţii care se dezgheţaseră de-a binelea între timp.
Mi-a ieşit compoziţie cam pentru 2 “omlete”. Sau clătite, ambii termeni sînt la fel de departe – şi la fel de aproape – de adevăr. Am încins o tigaie de teflon, am pus o picătură de ulei, m-am asigurat că unge bine toată tigaia, şi am turnat juma de compoziţie. Când am văzut că se rumenesc marginile şi se desprinde uşor de tigaie, am hotărât s-o întorc. la prima mi-a fost frică, am aruncat-o cam cu strângere de inimă, şi am cam stricat-o. Dar a doua a făcut un flic-flac regulamentar şi mi-a ieşit ca la carte!
Le-am mâncat cu roşii. Şi cu poftă. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.
