contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tort Trandafirul Alb

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Made by Liana



De cand am vazut fotografia acestui tort in revista Libertatea Retete nr.8/2011, mi-am zis ca il voi prepara si eu cu siguranta!! Iar acum, cu ocazia Lunii femeilor, mi s-a ivit ocazia perfecta ca sa pun reteta in practica. Reteta, vorba vine, ca blatul e dupa o alta reteta si umplutura e gandita alb-rosu, deoarece am vrut un tort martisor,dar din pacate, a iesit alb-roz. N-am avut de ales, dar imi voi comanda cu siguranta un colorant rosu praf, deoarece voi mai avea nevoie pe viitor.
Acesta este desertul meu cu care particip la concursul organizat de Laura Laurentiu si Shop.bilancia.roKitchenAid de Martisor”, el face parte din meniul alb-rosu pe care l-am pregatit pentru a celebra Luna Femeilor.
0
Ingrediente pentru blat:
2 oua,
100 ml lapte,
100g unt,
150g zahar,
100g faina,
1 lingurita praf de copt,
colorant alimentar,
coaja de lamaie.
Pentru umplutura:
un borcan de dulceata de zmeura,
300g ciocolata alba,
300g frisca lichida.
Pentru decor:
450g ciocolata menaj alba,
180 ml energizant Pandbee,
colorant alimentar rosu.
Praf de zane
1 albus de ou crud,
1/2 lingurita tort gelee transparent,
3 lingurite de apa rece,
colorant alimentar rosu.
Blatul
Fierbi laptele cu untul si zaharul.Dupa ce a dat in clocot, lasi sa se raceasca, dupa care adaugi treptat galbenusurile, faina, praful de copt si albusurile batute spuma.

Torni aluatul intr-o forma de tort unsa si tapetata cu hartie de copt

si-l dai la cuptor pentru 30 de minute, dupa care il lasi sa se raceasca.
Am facut doua blaturi, deci am dublat cantitatile. In primul am pus coaja de lamaie, iar in al doilea am adaugat colorant alimentar rosu, care a iesit, bineinteles, roz ciclamen :(

Cand s-au racit, peste blatul alb am pus dulceata de zmeura incalzita,

apoi am acoperit cu blatul roz.
Mousseul de ciocolata alba:
Pe bain-marie am pus la topit ciocolata alba rupta bucati, apoi cand s-a topit am adaugat frisca lichida.

Cand s-a incorporat toata, am tras de pe foc si am lasat la racit la temperatura camerei, apoi am lasat la frigider peste noapte. A doua zi am mixat crema si am intins-o peste blatul roz, acoperind tot tortul.

Am dat la frigider.
Plastelina de ciocolata
Ciocolata se rupe bucati si se pune la topit pe baie de aburi.
Cand s-a topit complet, se adauga energizantul si se amesteca rapid

pana cand ciocolata se desprinde de pe marginile vasului.

Daca ramane grasime de la ciocolata, scurgeti-o si aruncati-o!
Plastelina rezultata se pune intr-o folie transparenta si se pastreaza la loc uscat si racoros 24h.

Eu nu am pus-o deloc la frigider, pentru ca se intareste foarte tare, am lasat-o pe balcon, iar inainte de a lucra cu ea, am lasat-o o ora in bucatarie.
Pe o folie de plastic am intins plastelina cu sucitorul si am taiat fasii. Dintr-o bucata mica de plastelina cu putin colorant alimentar rosu, mi-a iesit plastelina roz ciclamen ;-))) Am pus un "snur" de plastelina roz pe marginea fasiilor albe, am trecut cu sucitorul peste ele, astfel rezultand petalele alb cu putin roz pe margini ;-)

Am asezat fasiile de plastelina alba de jur imprejurul tortului in forma de trandafir.

M-am cam chinuit, ce-i drept, si cu onduleurile, dar m-am straduit si am refacut mijlocul doar de trei ori :P
Praf de zane
Albusul se dezleaga, nu se bate,nu trebuie sa fie spumos.Tort gelee-ul l-am pus intr-o cescuta, l-am amestecat cu apa rece, apoi l-am pus 5 secunde la microunde. Pe urma l-am mai pus inca 5 secunde pana s-a umflat bine de tot. L-am adaugat in albus si am omogenizat.
Am adaugat colorant rosu, care bieninteles, dupa cum stiti deja, s-a transformat in roz-ciclamen.Cu o furculita am tras albusul pe doua farfurii:una de sticla si una de ceramica.Am tras de albus pana pe margini, ca sa se usuce mai repede si se lasa la temperatura camerei 24h pana se usuca bine de tot. A doua zi, cu un cutitas am rascait farfuriile cu grija si a rezultat minunatul praf de zane roz ciclamen.

Am presarat fermecatul praf de zane peste trandafirul imens si in sfarsit, gata!

Dar l-am dat la frigider vreo trei ore, abia apoi l-am pozat.

Cu cutitul incins am taiat o felie, deoarece plastelina se intareste la frigider:

Noi am fost fermecati de acest tort si de blatul colorat!Voi? ;-)