contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tort Diplomat De Vara

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga



























Ziua buna! Mama mea s-a intors pentru o scurta vacanta din Italia, acolo unde isi castiga existenta de cativa ani. Pentru ca ne-a coplesit pe toti cu o multime de cadouri de fiecare data, am dorit sa ii pregatesc un tort festiv pentru a-i sarbatori intoarcerea, asa ca am facut un tort diplomat (au iesit de fapt doua), plin de fructe de sezon, asa cum stiam ca ii place. Pentru un astfel de preparat avem nevoie de:
1. 1 punga de piscoturi de sampanie
2. 400 g zahar tos (2 cani)
3. 400 ml lapte (2 cani)
4. 4 oua
5. 1 l frisca lichida (Maestro sau Meggle)
6. 1 cutie cu ananas bucati
7. 2 plicuri gelatina Dr. Oetker
8. 2 plicuri vanilie si un praf de nuca de cocos
9. 1 esenta de rom
10. fructe diverse (kiwi, portocala, piersici, banane).
Se procedeaza astfel:
- In primul rand, cele doua plicuri cu gelatina se pun la dizolvat intr-o cana, in sucul de ananas rezultat din conserva cu acest fruct. Se lasa aproximativ 10-15 min., cam cat dureaza pregatirea cremei pt. tort. Dupa acest timp se aseaza cana cu gelatina intr-un vas cu apa, care se incalzeste pana la punctul de fierbere, cand se stinge focul si se amesteca in cana cu gelatina. Ca urmare a incalzirii, gelatina devine lichida, capatand aspectul unui ceai. Se lasa la racit.
- Se face un sirop din zahar ars, astfel: 3 linguri de zahar se ard intr-un vas mai mic. Cand zaharul s-a topit, se adauga 1 cana de apa. Se asteapta pana ce se dizolva zaharul si se mai adauga 3-4 linguri de zahar (dupa gust). Cand zaharul s-a topit, se stinge focul. Dupa ce siropul s-a racit, se adauga esenta de rom si cateva picaturi de zeama de lamaie.
- Se face crema de ou: cele 4 oua se bat spuma cu zaharul, dupa care se adauga laptele. Se pune vasul (daca este destul de gros, gen tefal sau tuci) la foc foarte mic, sau se aseaza pe baie-marie (un vas cu apa care fierbe), daca este un vas subtire, care lipeste. Se amesteca in continuu pe foc, pana ce crema se leaga, ca o ciulama sau sarlota (15-20 min.). Se lasa crema la racit, mestecandu-se usor, dupa care se adauga un praf de nuca de cocos, pentru aroma. Dupa ce s-a racit aceasta crema, se adauga gelatina dizolvata (cand este lichida) si 1/2 din cantitatea de frisca, batuta cu mixerul foarte bine. Se amesteca totul usor, cu miscari de sus in jos. Se da crema la rece pana ce pregatim fructele, pentru a monta tortul.
- Fructele se decojesc si se feliaza. Piersicile se oparesc cateva secunde intr-un vas cu apa clocotita, pentru a se decoji mai usor.
- Tortul se monteaza astfel: se alege un vas mai mare, pentru ca este destul de multa compozitie (de ce forma doriti, eu am ales un dreptunghi). Am avut surpriza sa imi ramana destula compozitie, astfel ca am fost nevoita sa mai fac un tort mai mic. Se imbraca vasul cu folie transparenta de plastic, avand grija sa lasam plasticul sa atarne pe margini, pentru ca acesta va sigila tortul pe deasupra. Se aseaza fructele in forma dorita (aceasta va fi fata tortului) si se intinde un strat subtire de crema. Peste aceasta se aseaza fructe taiate bucati mici, dupa preferinta (eu am folosit banane, portocala, kiwi). Se mai intinde iar crema (in strat subtire) si se aseaza piscoturile, care se trec in prealabil prin siropul de zahar ars. Se aseaza ultimul strat de crema si se incheie operatiunea de montare a tortului diplomat prin asezarea ultimului strat de fructe. Se imbraca tortul cu folia transparenta si se da la rece (cel puti 12 ore iar daca se poate, chiar mai mult). A doua zi se scoate folia de pe tort si acesta se aseaza pe un platou. Se imbraca in restul de frisca ramas, care se mixeaza foarte bine. Eu am ornat tortul mic cu frisca si nuca de cocos, iar pe cel mai mare, l-am imbracat in glazura de tort transparenta, care se prepara dupa cum este indicat pe plic.
Ambele torturi au fost gustoase si mai ales...nu au fost deloc gretoase, iar mama m-a laudat in continuu, fapt care mi-a facut sa imi creasca inima de bucurie, ca inca o mai pot surprinde. Este un dulce perfect pentru zilele de vara si nu numai, pe care il recomand cu toata increderea.

 


Articol recomandat de ioana-retetecalamamaacasa.blogspot.com