contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tort Delicat

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga



De multe ori farmecul unui eveniment este umbrit de faptul ca, desi toata lumea se asteapta sa primeasca ceva pe masura evenimentului, de fapt au parte doar de putina imagine si multa, multa butaforie.
Totul a capatat doar un aspect comercial si nimeni nu mai acorda atentie si calitatii.
Acesta este motivul pentru care am renuntat la produsele din comert si incerc sa ofer familiei doar retete cu ingrediente naturale, sanatoase, cautind pe cit posibil sa le fac si o prezentare aspectuoasa.
Ma ajuta si informatiile pe care le culeg de pe internet, dar sint la inceput, insa, promit sa  ma perfectionez.
Folosind citeva sfaturi de pe blogurile unor minunate Doamne, de la care am aflat cum pot obtine ornamente minunate pentru tort, am avut bucuria de a realiza un tort delicat, cu o crema fina si, dupa cum m-au asigurat toti cei ce l-au admirat, foarte atragator.


Am utilizat recomandarile si sfaturile pretioase ale lui Lily si ale Silviei
ale caror bloguri le puteti urmari accesind urmatoarele linkuri:
http://lilysblog-lily.blogspot.com/
http://madebysilvia.blogspot.com/
Pentru realizarea pretioasei prajituri am folosit urmatoarele ingrediente:

Blatul:
- un pachet piscoturi de sampanie
Crema:
- 50 gr unt
- 2x200 g tablete ciocolata alba
- trei galbenusuri
- un pahar zahar brun
- 50 ml vodca
- o cutie mascarpone
- 400 ml smintina de separator
- un plic zahar pudra vanilat Dr. Oetker
Sirop:
- un pahar zahar tos
- un pahar apa
- esenta de vanilie
Decor:
- caramele cu diverse arome


Imi doresc sa fiu cit mai explicita pentru ca cei ce vor sa incerce aceasta reteta sa nu aiba o experienta nereusita. De aceea am fotografiat fiecare etapa, rezultind un numar mare de imagini.
Ca sa nu va plictisiti, le-am pus pe o tema muzicala romantica, melodia "Pearls in her hair" a formatiei Omega.


Vom pregati intii crema.
Punem pe foc un vas cu apa. Pregatim intr-un alt vas ciocolata alba si untul apoi le asezam deasupra vasului cu apa calda fara ca fundul vasului cu ciocolata sa atinga suprafata apei. Amestecam continuu pina la topirea completa si omogenizarea untului cu ciocolata.


Dam deoparte vasul lasind amestecul sa stea la cald deasupra.

Intr-un alt vas punem zaharul brun, vodca si galbenusurile.
Amestecam bine pina la topirea zaharului apoi asezam vasul pe foc mic, direct. Vom amesteca continuu pina ce ouale incep sa se gateasca, amestecul transformindu-se intr-o crema legata.


Se rastoarna intr-un vas in care vom asambla crema pentru umplutura. Adaugam crema mascarpone si o incorporam prin miscari delicate.


Se adauga apoi si crema lichida de ciocolata alba si se incorporeaza ca mai sus, obtinindu-se un amestec compact pe care il lasam sa se odihneasca pina pregatim frisca..


Rasturnam intr-un castron continutul unei cutii de smintina de separator apoi adaugam zaharul pudra vanilat. Intii amestecam compozitia la viteza mica a telurilor mixerului. Dupa omogenizare trecem in treapta a doua de viteza si mixam pina apar virfuri ferme, semn ca frisca e gata.


Adaugam trei linguri de frisca peste crema pregatita anterior si, cu miscari usoare pentru a pastra volumul din frisca, o incorporam in crema. Cind am reusit in totalitate mai adaugam trei linguri de frisca si amestecam din nou. Vom obtine un amestec spumos, fin si uniform pe care il vom pune la frigider pentru cel putin doua ore.


Intre timp, realizam ornamentele florale pentru decorarea tortului. Dificila treaba, avind in vedere lipsa experientei. Dar totul are un inceput. Realizam mici bilute din bucatele de caramea framintata apoi, asezindu-le intr-o folie de plastic le apasam cu dosul unei lingurite, obtinind petalele florilor. Suprapunem petalele astfel obtinute in jurul unei scobitori, asa incit in final sa obtinem o floricica delicata (in cazul meu, neidentificata deocamdata :D).


Draga Lily, cu frunzele m-am descurcat din prima datorita explicatiilor tale. Multumesc.
Am luat citeva frunze, le-am spalat, apoi, dupa ce am topit citeva bucatele mici de ciocolata alba, am aplicat-o pe frunze lasind-o sa se raceasca inainte de a indeparta frunza de model.

Pregatim si siropul pentru piscoturile blatului.
Caramelizam zaharul tos apoi adaugam un pahar cu apa si citeva picaturi de esenta de vanilie si lasam pe foc sa se topeasca zaharul caramelizat.


Asezam pe un platou un rind de piscoturi, acoperind toata suprafata acestuia apoi insiropam usor turnind siropul cu o lingura. Nu trebuie sa exageram pentru ca piscoturile absorb usor lichidul si prea mult le-ar putea face sa se topeasca efectiv.


Adaugind toata crema o data, o intindem uniform pe suprafata blatului.

Acoperim cu piscoturile ramase pe care, in prealabil, le inmuiem rapid in sirop.


Decoram cu un strat subtire de frisca avind in vedere ca nu trebuie sa punem in umbra savoarea umpluturii, apoi asezam ornamentele pregatite, obtinind un decor floral. Punctam conturul tortului cu frisca ajutindu-ne de un posh formind un chenar fin.
Va sta la rece pentru cel putin doua ore inainte de a fi servit.


Sa imi spuneti ca nu e un tort decilios. Aduc martori pentru argumentare. :D