contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tort Cu Visine Din Visinata

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
De cind e lumea relatia soacra - ginere/nora nu este una tocmai destinsa.
Eu mi-am propus sa fiu exceptia care bate regula.
Imi doresc sa fi reusit intrucitva, avind in vedere ca am incercat sa ofer ginerilor mei un tratament familiar, plin de afectiune, acordindu-le in orice ocazie sprijinul si sustinerea mea.
Le stiu pasiunile, le-am aflat slabiciunile, le ascult muzica preferata, si - mai ales - le cunosc preferintele culinare.
In aceste conditii nu scap ocazia de a le face mici bucurii pregatindu-le ceea ce stiu ca le e pe plac.
Cum este cazul tortului de astazi.
Un tort surpriza pregatit cu mare placere cu ocazia aniversarii zilei de nastere a ginerelui  meu mai mic.
O surpriza reusita avind in vedere ca ii plac prajiturile cu multa ciocolata.



Ca urmare, pe un blat de amandina am adaugat o crema ganache in care am incorporat visine din visinata.
Speciala combinatie!
Pregatind planul de lucru am avut nevoie de:

pentru blat
- 8 oua
- o cana de zahar tos
- 3 linguri de ulei
- 8 linguri de faina
- 4 linguri de cacao
- un praf de copt
- o lingurita esenta de rom
pentru crema ganache
- 400 ml smintina grasa de separator
- 2 x 200 grame tablete de ciocolata neagra
pentru decorare
- 200 ml smintina de separator
- o tableta (200 g) de ciocolata neagra
- 100 grame unt
- visine din visinata
pentru sirop
- 250 grame zahar tos
- o lingura esenta de rom
- 300 ml apa
Intii separam galbenusurile oualelor de albusuri. Adaugam zaharul si mixam pina obtinem o bezea ferma.
Incorporam si galbenusurile la o viteza mai mica a mixerului.
Turnam si uleiul omogenizind compozitia.
Adaugam cacao si continuam sa mixam pina obtinem o crema fina, spumoasa.
Integram si faina, adaugind si praful de copt stins cu doua picaturi de zeama de lamiie sau otet.
Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hirtie de copt si coacem la 220 de grade Celsius pentru aproximativ 40 de minute.
Intre timp pregatim crema.
Rasturnam intr-un vas smintina si asezam pe foc mic pina apar primele clocote.
Rupem in bucati mici cele doua tablete de ciocolata si adaugam bucatile in smintina calda, amestecind continuu.
Indepartam de pe foc cind ciocolata s-a topit si am obtinut un amestec fin.
Lasam sa se racoreasca apoi introducem vasul in frigider pentru 2 - 3 ore. Amestecam crema energic inainte de utilizare pentru a spuma umplutura.
Pregatim si siropul pentru insiroparea blatului. Caramelizam 200 grame de zahar apoi stingem cu 300 ml de apa, lasind sa clocoteasca pina la completa dizolvare a caramelului. Vom obtine un sirop de culoarea si consistenta mierii de albine.
Pentru obtinerea glazurii procedam ca si la pregatirea cremei  ganache adaugind untul moale la sfirsit, inainte de mixare, obtinind astfel un amestec mai cremos si mai lucios, numai bun pentru decorare.
Cind totul este pregatit taiem doua blaturi, trecind la asamblarea tortului. Asezam primul blat pe un platou, insiropindu-l cu moderatie, ca sa nu se inmoaie foarte tare. Adaugam toata crema distribuind-o uniform pe suprafata blatului. Imprastiem visinele peste crema, apasindu-le usor in compozitie. Acoperim cu celalalt blat si insiropam iarasi. Ajutindu-ne de un cutit cu lama lata intindem o parte din crema cu unt cautind sa acoperim toate laturile. Cu restul cremei decoram dupa preferinta, finalizind cu citeva visine.


Reusita asociere!
Am citit in priviri bucuria retinuta a sarbatoritului, semn ca a apreciat surpriza.