Tort Cu Ciocolata Si Visine
articol scris de mica82ro blog Mica's Blog
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Ingrediente pentru blat:
10 oua;
300 gr faina tip 000;
100 gr amidon;
1 praf de copt;
10 linguri unt topit/ulei;
250 gr zahar;
sare.
Ouale se separa. Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Galbenusurile se mixeaza impreuna cu zaharul pana devin albicioase si cremoase iar zaharul este complet dizolvat. Le-am mixat circa 20 de minute pana am obtinut crema dorita.
Untul topit sau uleiul se incorporeaza in crema de galbenusuri lingura cu lingura amestecand foarte bine dupa fiecare lingura.
Albusurile batute spuma tare se adauga cremei de galbenusuri lingura cu lingura amestecand cu grija.
Faina, amidonul si praful de copt se amesteca si se cern treptat peste compozitia de oua, amestecand usor cu un tel sub forma de para ,pana se incorporeaza toata faina.
Turnam compozitia intr-un vas cu diametrul de 35 -40 cm si coacem in cuptorul preincalzit la 170 de grade pentru 30-40 de minute sau pana trece testul scobitorii.
Ingrediente crema de ciocolata:
150 ml frisca lichida;
300 gr ciocolata amaruie;
10 linguri dulceata de visine.
Ciocolata se rupe in bucatele si se topeste la bain-marie impreuna cu 50 ml de frisca .
Restul de frisca se bate pana sta tare si apoi se amesteca cu ciocolata topita. Ciocolata trebuie lasata la racit inainte de a fi amestecata cu frisca. Cand Ajunge la temperatura camerei o putem amesteca cu frisca.
Dulceata de visine se adauga lingura cu lingura in crema de frisca ci ciocolata si se omogenizeaza usor.
Se da crema la rece pana la asamblarea tortului.
Ingrediente pentru crema de frisca si visine:
150 ml frisca lichida;
1 ciocolata alba;
150 gr visine din compot;
4 foi gelatina.
2 linguri zahar pudra.
Punem gelatina la hidratat in 2 -3 linguri de apa. Frisca se bate bine impreuna cu zaharul pudra. Ciocolata alba o topim pe baie de aburi impreuna cu 2 linguri de frisca lichida iar la final adaugam si gelatina hidratata(scursa de apa) si amestecam pana se dizolva gelatina.
Ciocolata topita o incorporam in frisca apoi adaugam visinele fara samburi scurse bine de zeama de compot. Tinem crema la frigider pana asamblam tortul.
Ingrediente pentru sirop:
2 fiole esenta de rom Dr. Oetker;
250 gr zahar tos;
300 ml apa.
Zaharul se pune la fiert impreuna cu apasi se fierbe pana se dizolva zaharul; se ia vasul de pe foc si se tine acoperit pana la racire. Romul se adauga doar in momentul folosirii.
Pentru decor:
400 ml frisca lichida;
ciocolata;
Pentru jeleu:
400 suc de visine
1 plic budinca de vanilie.
Jeleul se prepara conform instructiunilor de pe plicul de budinca, cu mentiunea ca in loc de lapte vom pune sucul de fructe.
Asamblarea tortului:
1.Am feliat blatul racit in 3 parti.
2. Asezam o felie de blat in interiorul unui inel pentru tort. O insiropam bine apoi adaugam crema de ciocolata neagra.
3.Nivelam bine crema si adaugam cea de-a doua felie de blat.
4. Insiropam blatul si adaugam crema de frisca si ciocolata alba.
5.Nivelam si adaugam ultima bucata de blat pe care de asemenea o insiropam.
5. Ornam cu frisca, avand grija ca in partea superioara a blatului sa facem un cadru din frisca , in interiorul caruia sa punem jeleul de visine.
6. Turnam jeleul usor si dam la rece pentru minim 3 ore.