Ton Cu Usturoi Si Lamaie
articol scris de radupopovici blog reteteleluiradu.ro
Fileul de ton este la noi un aliment de lux: pretul sau este atat de mare, incat ramane, pentru multi, prohibitiv. Prepararea unor felii de file de ton devine, astfel, o ocazie speciala: vrei sa le gatesti in asa fel incat sa simti cu adevarat gustul lor real.
Cel mai simplu, si cel mai gustos as zice eu, este sa gatesti fileurile de ton pe gratar, asezonate echilibrat si cu discretie, astfel ca gustul lor natural sa fie sustinut si pus in evidenta, nu acoperit.
Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 5 minute + marinare
Timp de gatit: 5 minute
Ingrediente:
2 felii de file de ton, circa 150 g fiecare
sare
piper negru, proaspat macinat
2 catei de usturoi, dati pe razatoarea mica
1 lingura de suc de lamaie
coaja rasa de la 1/2 lamaie
2 linguri de ulei de masline extra virgin
salata de cruditati (rosii, castraveti, ardei grasi, ceapa rosie, masline, marar, vinegreta)
frunze proaspete de marar, pentru servit
castofi Hasselback, pentru servit
Instructiuni:
Se amesteca intr-un castron sau platou, cu un tel mic, sucul de lamaie cu 1 lingura de ulei de masline, coaja rasa de lamaie, usturoi, sare si piper. Se adauga feliile de ton si se intorc de cateva ori in marinada, ca sa se “imbrace” uniform in lichidul aromat. Se acopera castronul cu folie de plastic si se transfera in frigider. Se lasa tonul la marinat 40-120 de minute.
Intre timp se prepara cartofii si salata si se incinge gratarul.
Se scurg feliile de ton de marinada si se sterg cu prosoape de hartie, curatandu-le de razatura de usturoi si de coaja de lamaie. Se asaza feliile de ton pe gratarul bine incins si se gatesc la foc mediu 1 minut, pana ce capata urmele de gratar. Se rasucesc apoi, in acelasi plan cu 45°, si se continua inca 1 minut, pana ce capata urmele specifice de grilaj.
Se intorc apoi pe partea cealalta si se gatesc inca 1 minut.
Se servesc imediat alaturi de cartofi si salata, stropite cu putin ulei de masline extra virgin. Ca sa completati masa, adaugati si un pahar de vin rose sec si rece.
Nota:
Tonul este unul dintre putinii pesti care nu se gatesc complet, ci se servesc, de obicei, facuti mediu, adica rozalii in centru sectiunii. Ma refer, bineinteles, la fileuri si nu la alte bucati.
Cum nu este un peste gras, principala preocupare a bucatarilor este aceea de a evita uscarea sa. Credeti-ma, daca apuca sa se usuce, atat de scumpul file de ton nu mai are niciun haz. De aceea, tinand cont si de faptul ca orice aliment continua sa se gateasca, datorita caldurii acumulate in interior, si dupa ce este indepartat de sursa termica, tonul se serveste cam in acelasi mod cu antricotul sau muschiul de vita, adica nu gatit complet.
Marinarea are aici rolul nu doar de a da gust si aroma, ci si de a oferi un plus de grasime; cu alte cuvinte, ofera exact ceea ce lipseste fileului de ton ca sa poata fi gatit un piculet mai mult. Practic, ne ofera timp: daca suntem tentati sa gatim fileurile un piculet mai mult (fiindca nu ne place carnea semi-cruda), sau daca uitam de ele vreo 30-60 de secunde, marinada absorbita de carne nu o lasa sa se usuce.
Sfaturi:
Daca doriti, puteti adauga la marinada si 1 lingura de vin alb sau rose.
Timpii de gatit sunt functie de grosimea feliei de ton. Bucatile folosite de mine au avut o grosime de doar 2 cm, iar mie imi place tonul intre mediu si bine facut. Ajustati timpii functie de grosimea feliilor de file de ton si de preferintele dvs. legate de cat de facuta sa fie carnea.
Salata si cartofii Hasselback folositi de mine sunt optionale. Puteti asocia fileurile de ton cu orice alta salata (de laptuca, de pilda) si cu orice alta garnitura (piure de cartofi sau orez fiert, de exemplu).
Sau, daca va place simplitatea, il puteti manca exact asa cum il luati de pe gratar, fara salata si garnitura, stropit doar cu putin ulei de masline extra virgin, de buna calitate.