Tocăniţă Dulceagă Cu Mazăre
articol scris de Ionela blog ioana-retetecalamamaacasa.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Pentru această tocăniţă avem nevoie de legume, în principiu:
1. 2-3 cepe mari
2. 2-3 morcovi
3. 1 ardei gras frumos
4. 2 cartofi
5. 1 cutie ciuperci sau 400 g ciuperci proaspete sau congelate (cum am avut eu)
6. 1 borcan de mazăre (de 800 g) sau o pungă de mazăre congelată
7. 2-3 linguri pastă de tomate
8. condimente (sare, piper, pătrunjel), după gust.
Procedăm foarte simplu:
- tocăm din cuţit legumele curăţate şi spălate, în fâşii subţiri dar mai lungi (sau le puteţi toca în robot ori da pe răzătoare, aşa cum am procedat eu); încingem 3 linguri de ulei şi punem la călit ceapa (tăiată peştişor) şi morcovul, adăugând şi 1 ceaşcă de apă;
- după ce s-au înmuiat legumele, adăugăm ciupercile şi cartofii tăiaţi cubuleţe, peste care mai turnăm 1 cană de apă şi lăsăm şi aceste legume să se înmoaie 10-15 minute, cu vasul acoperit;
- când cartoful este aproape fiert, adăugăm mazărea şi pasta de tomate dizolvată într-o ceaşcă cu apă călduţă şi mai lăsăm câteva minute tocăniţa să fiarbă;
- asezonăm cu sare şi piper, iar când sosul s-a legat şi a scăzut puţin, stingem focul.
Servim tocăniţa fierbinte, cu pătrunjel proaspăt deasupra.
Este un deliciu simplu şi la îndemâna oricui, consumat cu mare plăcere în special de copilaşi!
Dacă dorim şi carne în mâncare, folosiţi piept de pui sau pulpă de porc, fără grăsime. Poftă bună!