Tocanita De Cartofi Cu Carnati Si Bacon

articol scris de divainbucatarie blog divainbucatarie.ro
Nu am mai facut tocanita de cartofi de foarte mult timp. Este cea mai simpla si mai gustoasa tocanita pe care o fac si v-o recomand cu drag.
INGREDIENTE
6 cartofi mari
2 carnati
3 felii bacon (sau kaizer)
1 ceapa mare
1 ceasca sos de rosii
1 ceasca vin alb
1 lingurita boia dulce
5-6 boabe piper
1 lingurita sare
5 linguri ulei
cateva fire de cimbrisor
1 fir de rozmarin
cateva fire de patrunjel
PREPARARE:
Pentru inceput curatam cartofii de coaja si ii taiem in cuburi mai mari. Tocam ceapa marunt si o calim impreuna cu baconul si carnatii taiati rondele in uleiul incins.
Dupa ce s-au calit, adaugam cartofii, cateva fire de cimbrisor si unul de rozmarin. Ii lasam sa ia aroma carnatilor prajiti cam 2 minute, amestecand din cand pentru a nu se lipi.
Apoi, punem 450-500 ml apa, o ceasca de vin alb, boia si boabele de piper. Cartofii trebuie sa fie acoperiti de apa pentru a fierbe bine. Lasam sa fiarba la foc mediu cam 10 minute. Adaugam sosul de rosii, sarea si dam la cuptor la 200°C pentru inca 20 de minute. Cand scoatem din cuptor gustam sa vedem daca mai este nevoie de sare si punem patrunjelul tocat marunt. Asta este tot!
Pofta buna!