contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tocana De Legume Si Porc, Din Categoria "lasa-ma In Pace, Ca Ma Fac Singura"

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Da, sau aproape singura, ca mai facem si noi una, alta. Imi ramasesera niste bucatele de carne de la gratarul de vineri, le-am condimentat, amestecat cu niste ceapa maruntita si uns cu ceva ulei, au stat la frigider pana a doua zi. Legumele, anume morcovi, patrunjel, ceapa, ardei, cartofi si rosii, le-am taiat mare. Am presarat carnea cu faina si-am rumenit-o in ulei incins pe toate partile. Apoi am adaugat morcovul, radacina de patrunjel, ardeiul si cartofii, amestecand usor. (in paranteza: cartofii ii puteti pune inainte sa dati tocana la cuptor, caci asta urmeaza, daca vreti sa ramana intregi. Mie imi place sa se mai topeasca, contribuie la consistenta sosului si parca-s mai buni asa.) Legumele numai bine vor lasa zeama, asa ca o sa puteti racai cu lingura de lemn pojghita lasata de carne pe fundul oalei, datorata stratului de faina. Eu n-am adaugat alt lichid, am pus capacul pe oala si-am lasat-o asa cam 10-15 minute la foc mic, am mai umblat cu lingura pe-acolo de cateva ori, mai mult de nerabdare si de dragul mirosului. Cand sa torn amestecul de vin cu apa, am constatat ca nu mai e vin. Asa ca am pus doar apa si Vegeta (pana la jumatatea legumelor), din aia din punga albastra, cu bucatarul care ne semnalizeaza ca treaba-i misto. Chestia cu Vegeta asta tine destul de mult de nostalgie, o foloseau bunicile, mamele, toate femeile din lume. Deci da, mai folosesc si eu. Odata turnat lichidul, mai asteptam un clocot, doua si punem rosiile, plus niste frunze uscate de leustean sau de care vrem. Acoperim cu folie si dam la cuptorul incins. De-aici incolo, treaba ei, sa scada frumos. Nu uitam s-o descoperim si-o mai lasam pana arata ca in poza de mai jos pe din afara, dar ramane zemoasa in interior. 



Asta-i genul meu de mancare. Conteaza foarte mult legumele, care tre' sa fie multe. In cazul asta, rosiile au o contributie foarte gustoasa. Mie asa-mi place, asa pun de fiecare data, adica legume fara numar. A mai fost pe langa si o mamaliga, in ciuda cartofilor, plus varza roz de la borcan.