Tocana De Legume Cu Orez (pentru Iarna)
articol scris de Rhapsody blog Bucatareala la plesneala
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Dragilor daca n-ati facut inca conservele pentru iarna, va aduc o reteta minunata, tot de la mamica :D Am reusit sa-i fur reteta, dar nu si indemanarea :)) pentru ca am intampinat niscaiva peripetii cu borcanele :D
Ingrediente:
650 g ceapa
600 g morcov
3.5 kg ardei kapia + gogosari
1.25 kg rosii
500 ml ulei
400 g orez
sare, piper, foi de dafin
Mod de preparare:
1. Spalati si curatati ardeii, ceapa, morcovii si rosiile.
2. Dati ceapa, morcovul si ardeii prin robot (separat).
3. Puneti uleiul la incins intr-o oala non-aderenta si aruncati ceapa si condimentele in el. Dupa cateva minute puneti morcovul, iar peste inca 15 min dati drumul in oala si ardeilor. Lasati oala la foc potrivit, 2 ore, amestecand din cand in cand.
4. Puneti rosiile taiate cuburi si mai lasati pe foc pana cand acestea se fierb (10 min).
5. In ultimele 10 minute turnati si orezul (fiert separat in 4 cani de apa 10-15 min).
Stiti ca este gata cand la suprafata s-a ridicat uleiul.
6. Puneti tocana fierbinte in borcane sterilizate, pe care le puneti cu capacul in jos cateva minute si le acoperiti cu o patura. Le intoarceti in pozitie normala si le acoperiti cu o patura pana cand se racesc;)
Nota!
Puteti sa taiati legumele in mod clasic, daca asa vi se pare ca sunt prea marunte ;)\