contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tarta Tatin

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Traditia spune ca celebra tarta, devenita un clasic al patiseriei franceze, a fost creata printr-un accident, la Hotel Tatin din Lamotte-Beuvron, in Franta anului 1898. Hotelul era condus de doua surori, Stéphanie si Caroline Tatin. Exista povesti conflictuale asupra originilor acestui desert, dar cea mai raspandita este cea conform careia, Stéphanie Tatin, care se ocupa de bucataria hotelului, era intr-o zi de-a dreptul extenuata. La ceas de seara, impartindu-se intre mai multe treburi si feluri pe care le gatea concomitent, se apuca ea sa faca o placinta traditionala cu mere. Mirosul i-a dat dat de stire ca merele au prins a se carameliza in zaharul si untul impreuna cu care ar fi trebuit doar sa se caleasca usor. Incercand sa recupereze umplutura, Stephanie ar fi pus deasupra merelor, direct in cratita in care le calise, aluatul, apoi ar fi dat cratita repede la cuptor. Dupa ce a rasturnat tarta cu josul in sus, si-a facut curaj si a servit-o, apoi a fost surprinsa sa constate cat de mult au apreciat clientii hotelului noul desert.


Tarta a devenit o emblema a hotelului Tatin si s-a raspandit repede in intreaga regiune Sologne. Faima care dureaza pana in zilele noastre se datoreaza, probabil, restauratorului Louis Vaudable, care a gustat tarta Tatin intr-o vizita in Sologne si a introdus acest desert in lista de bucate permanenta a restaurantului Maxim"s din Paris.
Tarta Tatin poate fi facuta, in afara de mere, si cu alte fructe:piersici, ananas, pere, dar si cu legume ca si tomatele sau ceapa.


Et voila ma tarte Tatin:




Ingrediente:


3 mere marisoare
4-5 linguri de zahar
1 lingura buna de unt (30 de grame)
300-400 de grame de aluat foietaj
Preparare:
Eu am folosit aluatul-foietaj ramas de la volent au vent - atunci cand l-am facut, am subliniat faptul ca foietajul de casa este o marfa pretioasa si orice bucatica ramasa se va congela. In fine, la fel de bine va reusi tarta si cu aluat de cumparat.
Am scos aluatul de la congelator cu o seara inainte si l-am lasat la temperatura frigiderului sa se decongeleze:

Am aprins cuptorul si l-am setat la 190 de grade Celsius.
Am curatat si feliat merele.
Am pus zaharul, direct in forma de tarta, sa se caramelizeze:

Cand s-a lichefiat tot zaharul (fara sa se arda) am adaugat untul si am amestecat sa se incorporeze in caramel:

Peste caramelul fierbinte am asezat feliile de mar:

Am intins aluatul la 2-3 mm grosime:

Am asezat foaia de aluat deasupra formei de tarta si am decupat cu un cutit ceea ce depasea dimensiunea acesteia. Marginile le-am presat foarte usor peste mere:

Am introdus forma in cuptorul ce era deja bine incins. In aproximativ 25-30 de minute este gata (cand e frumos rumenita):

Se scoate din cuptor si se acopera forma in care s-a copt cu platoul de pe care se va servi tarta. Se apuca ferm, cu ambele maini, atat forma de tarta cat si platoul (cu manusi speciale de bucatarie, ca sa nu va ardeti!!!) si cu o miscare scurta, se intoarce totul cu josul in sus, astfel incat forma sa se sprijine deasupra platoului:

Se lasa sa se scurga deasupra tartei cat mai mult din deliciosul sirop format in timpul coacerii. Se serveste calduta sau chiar racita complet, simpla sau cu sos de vanilie (sau cu inghetata de vanilie). Este un desert simplu, rapid dar absolut delicios:

Copyright http://cuinabanateana.blogspot.com/ by Laura Laurentiu


Articol recomandat de http://feedproxy.google.com/~r/CuinaBanateana/~3/i5jl0ETzZZQ/tarta-tatin.html