Tarta Meringue Cu Lamaie
articol scris de elenapaduretu blog eileen-cuisine.blogspot.com
Ingrediente (6 persoane):
Aluat:
150g faina
85g unt moale
35g zahar pudra
Coaja de la o jumatate de lamaie
O jumatate de galbenus batut
O lingura si jumatate de lapte
Crema:
3 linguri cornflour (faina alba de malai)
300ml apa
Sucul si coaja de la doua lamai
175g zahar pudra
2 oua separate
Mod de pregatire:
Intr-un bol puneti faina cernuta si amestecati cu varful degetelor impreuna cu untul pana devine faramitata. Adaugati celelalte ingrediente si amestecati pana devine un aluat moale si uniform. Intindeti pe o suprafata cu faina si puneti intr-o tava de tarta de 15-20cm diametru unsa cu unt si faina. Lasati deoparte pentru 30 de minute. Incingeti cuptorul la 180grade. Intepati blatul peste tot cu o furculita, puneti o hartie de copt si bile de ceramica speciale pentru tarta, daca nu aveti lasati-o doar intepata. Dati la cuptor pentru 10-15 minute pana devine aurie, luati bilele si hartia de copt si lasati deoparte. Reduceti temperatura la 150 grade.
Pentru a face crema, intr-un bol amestecati cornflour cu 5 linguri de apa pana devine o pasta omogena. Restul de apa puneti-l intr-o tigaie, adaugati sucul si coaja de lamaie si pasta de cornflour. Amestecati permanent si aduceti la fierbere. Cand incepe sa fiarba, mai lasati 2 minute, aceasta se va ingrosa, dar trebuie amestecat tot timpul, la foc mediu. Lasati sa se raceasca un pic. Adaugati 7 linguri de zahar si galbenusurile, amestecati bine apoi turnati peste blat.
Amestecati cu mixerul albusurile pana stau tepene. Adaugati gradual zaharul ramas, amestecati bine 1 minut, apoi puneti totul peste crema. Coaceti pentru 40 de minute. Lasati-o sa se raceasca cateva ore inainte de a o taia.