contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tarta Cu Capsuni

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Tartele cu fructe sunt cele mai simple deserturi dupa parerea mea, dar si printre cele mai bune. Azi va aduc o astfel de tarta, de aceasta data cu capsuni, insa se poate face cu orice fruct de sezon si cu siguranta va fi delicioasa si cu cirese si cu visine, caise, prune, etc. Crusta mea simpla si obisnuita am inlocuit-o cu reteta Timeei si mi-a placut tare mult aceasta varianta, astfel ca am s-o folosesc de acum inainte la tartele dulci.

Crusta:
-125 g unt
-300 g faina
-3 linguri zahar pudra
-1 ou
-1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
-coaja rasa de la o lamaie
-2 linguri apa rece

Umplutura:
-800 g capsuni curatate si taiate in sferturi
-5 linguri zahar (sau dupa gust)
-2 linguri cu varf amidon alimentar
-esenta de vanilie/pastaie de vanilie optional(eu n-am pus nicio aroma, am preferat sa simt din plin aroma capsunilor)

Pentru crusta, se amesteca faina cu zaharul pudra si se adauga cubuletele de unt rece. Cu degetele se amesteca untul cu faina, astfel incat sa capete un aspect faramicios. Se adauga coaja rasa de lamaie, oul batut, bicarbonatul de sodiu stins cu zeama de lamaie si apa rece. Se formeaza o bila de aluat nelipicios, care se inveleste in folie alimentara si se pune in frigider o ora. Eu m-am grabit si am pus aluatul in congelator 15 minute, timp in care m-am ocupat de capsuni.
Capsunile se curata si se taie in sferturi. Se adauga zaharul si se pune pe foc, pana se topeste zaharul. Amidonul se amesteca cu sucul lasat de capsuni, apoi se toarna peste capsuni si se fierbe pana incepe sa capete aspect de budinca. 
Aluatul de imparte in doua parti, partea mai mare, 2/3 se intinde in tava de tarta. Se toarna umplutura, iar din cealalta parte de aluat, 1/3 se teie fasii si se aseaza sub forma de grilaj. Se introduce tarta in cuptorul preincalzit si se coace aproximativ 30-35 minute, pana incepe sa se rumeneasca. Se lasa sa se raceasca, se pudreaza cu zahar si se serveste cu mare pofta. 
Enjoy!