contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tarta Cu Capsuni Si Menta

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
     Am facut tarta asta weekendul trecut dar cum viata mea se desfasoara acum pe repede inainte nu am avut timp sa o aduc si aici pe blog. Azi insa am vazut pe Facebook o multime de urari de ziua copilului si mi-am zis ca e o ocazie numai buna pentru a savura o tarta delicioasa cu capsune romanesti.

Ingredinte:
pentru 8 portii, timp de preparare 40 minute, usor

200 g faina integrala
80 g unt de cocos
4 linguri zahar brun
2 linguri apa foarte rece
400 g capsuni
2 linguri amidon
1 lingurita menta tocata fin
Preparare:
    Pentru inceput ne ocupam de capsuni. Le spalam apoi le taiem in jumatate sau in sferturi si le amestecam cu amidonul, 2 linguri de zahar si menta.
     Pentru blat amestecam intr-un robot untul de cocos cu faina si zaharul pana obtinem o textura faramicioasa. Adaugam apa si continuam sa mixam pana aluatul incepe sa se adune apoi il scoatem din robot si il adunam strans intr-o bila. Asezam bila intre doua foi de hartie de copt si o intindem cu sucitorul pana ajunge la 3-4 mm grosime si aproximativ 30 cm diametru. Asezam deasupra capsunile pastrand o margine de 4-5 cm pe care apoi o rasucim deasupra. Ne folosim de foaia de copt de dedesupt pentru a transfera tarta pe o tava si dam totul la cuptor pentru 25-30 de minute, la 180 de grade. O lasam apoi sa se raceasca un pic si o savuram cu pofta.

      Trebuie sa va spun ca blatul este absolut delicios si ca aroma discreta de cocos contrasteaza placut cu capsunile. Ii multumesc pentru idee lui Andie, care mi-a furnizat atat reteta cat si untul de cocos propriu-zis. Draga mea, data viitoare incerc sa salvez o felie pentru tine!
      Acestea fiind zise va doresc o vara ca o copilarie si o zi de 1 iunie in care sa uitati de toate grijile.
                                                                                                                 yours truly, tart lover, 
                                                                                                                                      Lavinia