Taci Mama, Ca-ti Da Mama …
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
… cultura.
Inainte vreme, lumea nu se rupea in figuri culinare. Facea mama salata de boeuf, placinta, gogosi, piftii, ma rog, ce stia si ea.
Ne mai vedeam om cu persoana (puneti voi ghilimele lingvistice unde doriti) sa ne spunem: la Moldova pihtiile se mananca cu otet. Noi, ce e aia? Fara mustar? Altii, cum, fara hrean?
Am mers cu caii la Piatra Neamt prima oara cand au ras de noi ca nu stim sa mancam raciturile cum trebuie, pe urma am trecut in problema caltabosilor si a sangeretelui, problema mare.
Casul de cap, nu mai discutam, trileme nationale.
Acum cvadrulemele nationale sunt departe de a tine cont de oarece gateli locale, nici vorba. Acum lumea se cearta (in ghilimele, discuta amiabil) despre cum se face risotto sau paella sau lasagna.
Italienii s-ar impusca cu mare drag intr-o glezna ascultand discutiile (dar tac, tac, tacerea e de aur) despre caciocavallo, lasagna sau, doamne feri, de lardo di colonnata (am dat exemple absurde pe care le gasiti pe gogu).
Cand aud ca s-a facut minestrone sau pasta di fagioli imi imaginez un italian in streang. M-am troznit prost, intr-o tara romitaliana dusa la absurd si, daca ma intraba cineva de ce-s palida si cu nervii la pamant, e ca ascult de la sfertodoctia lor cum e cu diverse preparate pa care bucurestenii (ma rog, locuitorii localitatii) le ingurgiteaza la rang de arta.
De ce oare am lasat traditia in ma-sa in cur ca sa facem niste chestii pe care niciun italian cu bun simt nu le mananca?
Imi vin in minte acum niste bucatari renumiti printre noi si niste tehnici demult apuse si peste tot, pe cei care i-au impins inapoi. Nu e corect sa citesti, sa studiezi, sa faci atatia ani o munca si sa ti se spuna cum se face incorect o mancare. Eu, iau vag o atitudine. De caine prost, caci alta nu am in minte acum, am doar un razboi intergalactic in mintea mea.
Si mai am in minte o melodie, legata de mine. Eu, care am crezut ca in bucatica asta de lume se si gateste, deci mi-o dedic.
Si cand ma gandesc ca acum 20 de ani ma certam cu macaronarii pe tipuri de branzeturi si potriviri cu vinurile si acum ma sperii de ce am in jur. Sunt trista.
Deci exist.
rororo
