Sus Calutul!
articol scris de fatduck blog reteteistete.wordpress.com
In this second episode, dear Oliver and Adrienn, I share with my
readers the traditions I witnessed at your wedding.
După ce ieri ne-am pus burțile la cale, azi o să vă povestesc cum se
distrează nuntașii unguri. Chiar dacă sarmalele sunt piesa de
rezistență la petrecerile din ambele țări, tradițiile maghiare sunt
destul de diferite față de ale noastre.
În primul rând, nunta e condusă de un maestru de ceremonii, care în
cazul chefului de care vă vorbesc era un tip rotofei ca un dovleac, cu
o față bonomă și mereu cu un zâmbet pe sub mustața stufoasă. Omul
așeza invitații la mese, îi ridica la dans, avea o glumă pentru
fiecare și se îngrijea de respectarea întocmai a obiceiurilor
nupțiale.
Bate să se pupe mirii
Una-două, invitații înhățau tacâmurile și începeau să bocăne cu ele în
masă. Mirii trebuiau să se ridice imediat în picioare și să se țocăie
cu foc. Pe măsură ce se goleau sticlele de palinkă, se îndeseau și
cererile de pupat, încât la un moment dat bieții însurăței păreau la o
sedință prelungită de genuflexiuni.
Rege și regină
Când cheful era în toi, dolofanul maestru de ceremonii i-a luat pe
miri pe sus și a început foarte popularul obicei de nuntă “Király és
királynő”. Oliver și Adrienn stăteau pe două scaune, ca într-o
imaginară caleașcă, patru prieteni închipuiau roțile, socrul mare se
dădea vizitiu, iar cei mai șturlubatici meseni erau caii. Maestrul de
ceremonii vorbea foarte repede, într-o cascadă de glume și jocuri de
cuvinte (așa mi s-a spus, eu nu știu maghiară). Din când în când, el
pomenea una dintre “componentele” caleștii. Persoanele care jucau
rolul respectiv trebuiau să se ridice imediat în picioare. Cine nu era
atent era obligat să golească un păhărel de Unicum (un lichior tipic
unguresc, imposibil de băut în opinia mea).
Unul dintre “cai”, deja abțiguit de la palinka sorbită până atunci, a
dat pe gât vreo patru-cinci “ciocănele” aproape unul după altul.
Dansul lumânărilor
Cel mai emoționant moment s-a petrecut după tăierea tortului. Becurile
s-au stins, fiecare petrecăreț a aprins o lumânare primită din timp,
iar mirii au început să valseze în lumina pâlpâindă. În vârtejul
dansului, însurățeii treceau printre invitați și suflau peste
lumânări. Oaspeții se grăbeau însă să le re-aprindă, așa că dansul
lumânărilor a durat exact până tortul a fost feliat și dus la mese.
Tort care, după cum v-am spus, a fost cel mai bun lucru pe care l-am
mâncat în Ungaria.
