Supa De Pui Cu Galuste
articol scris de BucatariaPortocalie blog bucatariaportocalie.blogspot.com
Pentru ca in fiecare saptamana ciorba sau supa este nelipsita din meniul nostru o sa va prezint mai mereu cate o reteta. Nu m-am aventurat pana acum un an sa fac galuste cand mi-a dat colega mea Cristina o reteta garantata pentru ele. Prima data am zis ca a fost norocul incepatorului, apoi am vazut ca-mi tot ies si am prins curaj sa ma laud si la altii cu ele.
INGREDIENTE
Pentru galuste:
- 2 oua
- 100 gr gris
- vf cutit sare
Pentru supa:
- aripi, spinari de pui
- 4 morcovi
- 1 ceapa
- 1 telina mica
- 2 pastarnaci
- 1 radacina patrunjel
- 1 ardei gras mic rosu
- 1 ardei gras verde
- sare
Sa incepem cu galustele. Batem ouale bine cu un vf de sare, adaugam grisul in ploaie pana obtinem o compozitie mai groasa (se vede in poza cam cum era compozitia la mine).
O dam la frigider pana in momentul folosirii. Daca nu sunteti siguri cat gris sa folositi, lasati compozitia mai moale si asteptati jumatate de ora. O sa vedeti ca grisul s-a umflat si e posibil sa nu mai fie nevoie sa mai adaugam altul. Daca este prea tare, putem turna putina apa si sa omogenizam bine toata compozitia. Buun, trecem la supa.
Punem carnea taiata in bucati la fiert si dupa ce nu mai necesita spumare, adaugam morcovul taiat rondele si toate legumele (fara ardei) taiate in jumatate. Punem capacul si lasam la fiert.
Dupa ce au fiert bine legumele le scoatem (fara morcov) si adaugam ardeiul gras taiat felii.
E momentul sa adaugam galustele. Scoatem compozitia de le frigider si cu o lingurita adaugam galustele in supa, avand grija sa nu clocoteasca apa si sa nu amestecam imediat pentru ca se vor sfarama.
Mai lasam sa fiarba cam 10-15 min la foc mic si gata!
Sa aveti pofta!
Click aici pentru versiunea printabila a retetei