Supa De Dovlecel (zucchini) - Varianta Dietetica Dukan
articol scris de Daniela blog danielabucatariemoldo-ardeleneasca.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Pentru ca acum, vara, cerem supe usoare si gustoase, am facut o supa de dovlecei exceptional de buna, deasa si racoroasa.
Asadar, o ceapa mare am tocat-o marunt, impreuna cu 2 morcovi si 2 ardei ardei grasi, 6 catei de usturoi , am calit totul intr-o lingura de ulei de masline (calit este mult spus, de fapt s-au incalzit putin legumele si au degajat mirosul specific lor ) , am pus sare, piper si un pic de boia de ardei iute, apa calda si am lasat sa dea un clocot.
Cand a clocotit, am pus dovleceii taiati in cubulete
am adaugat cimbru si marar verde taiat marunt si am lasat sa fiarba.
Dupa ce a fiert dovlecelul, am pus o sticla de 700 ml de suc de rosii facut in casa, a mai dat un clocot si gata mancarea. Normal, aceasta supa ar cere si o mana de orez, dar, in dieta, mai usurel cu orezul. Il pastrez pentru mancarurile care chiar nu se pot face fara el. ideal este ca in momentul servirii, direct in farfurie, sa puneti o lingura de smantana dietetica (daca aveti voie la smantana ) sau, la fel de bun, o lingura de iaurt dietetic. Daca tineti in frigider iaurtul, tineti-l culcat pe o parte si atunci, in momentul cand il desfaceti, se scurge foarte usor zeama si ramane un iaurt cremos care rivalizeaza cu iaurtul gras grecesc.