contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Supa Crema De Dovleac Cu Fasole Alba

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Supa crema de dovleac cu fasole alba suna tare curios, veti gandi. Si mie mi-a zgandarit putin auzul, cand i-am citit titlul in timp ce rasfoiam cartea lui Gordon, Gateste sanatos. Si nici macar fotografia expusa acolo nu m-a dat pe spate. Am inchis cartea si va marturisesc ca vreo trei, patru zile titlul asta imi revenea in minte. Surprinzator, veti spune. Dar asa-s eu, omul chestiunilor surprinzatoare, al lucrurilor care imi zgandaresc auzul, al mancarurilor simple dar care au acel ceva. Ei bine dragii mei, aceasta Supa crema de dovleac cu fasole alba e surprinzatoare, cremoasa, dulce picant, are o cromatica frumoasa, si are acel ceva ce te atrage. Pe bune. Si daca va plac supele crema, atunci macar o data in viata va trebui sa incercati supa crema de dovleac cu fasole alba. Caci, la urma urmei, Gordon stie a le gati. Si nici eu nu-s de lepadat :) (la naiba cu modestia)

Si va sfatuiesc sa folositi o conserva de fasole alba, tare buna si cremoasa, pe care va trebui sa o luati de pe rafturile prietenilor de la Sun Food, sa o desfaceti si sa o folositi cu mare incredere. Si acum sa va povestesc cum se preparaa aceasta supa, cu mentiunea ca nu i-am pus nici coriandru si nici patrunjel verde. Caci n-am avut si imi fu tare lene sa merg sa cumpar. Dar voi, de vreti, va trebui sa puneti si ceva verdeata.

Supa crema de dovleac cu fasole alba

Ingrediente pentru reteta de Supa crema de dovleac cu fasole alba

  • 1 conserva de fasole alba Sun food
  • 500 gr de dovleac placintar
  • 2 catei de usturoi
  • 3 linguri de ulei
  • 1/2 lingurita sare  roz
  • 1 lingurita ghimbir praf
  • 1 lingurita turmeric praf
  • 1/2 lingurita seminte de chimen
  • cateva boabe de piper rosu
  • frunze de menta
  • 1 iaurt

Supa crema de dovleac cu fasole alba

Mod de preparare pentru reteta de Supa crema de dovleac cu fasole alba

Curatati dovleacul si taiati-l cubulete. Intr-o cratita incapatoare puneti uleiul si cand s-a incalzit adaugati usturoiul tocat marunt si bucatile de dovleac. Amestecati-le pe foc pana ce dovleacul se cramelizeaza usor. Adaugati condimentele si stingeti cu o cana mare de apa sau cu apa cat sa acopere. Lasati la foc mic pana ce bucatile de dovleac se inmoaie.

Trageti de pe foc si mixati cu ajutorul unul blender de mana pana ce compozitia devine foarte cremoasa, ca o pasta. Eventual va trebui sa mai adaugati apa calduta. Puneti din nou pe foc si adaugati boabele de fasole, dupa ce au fost scurse si trecute printr-un jet sau doua de apa rece. Daca vi se pare ca e prea groasa mai adaugati putina apa calduta si totodata verificati de sare. Trageti de pe foc.

Puneti supa crema de dovleac cu fasole alba in boluri pentru servit impreuna cu cateva linguri de iaurt si o frunze de menta.

Savuros!

Supa crema de dovleac cu fasole alba Supa crema de dovleac cu fasole alba Supa crema de dovleac cu fasole alba

Acest articol Supa crema de dovleac cu fasole alba apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.