Supa Crema De Cartofi Dulci Cu Lapte De Cocos
articol scris de radupopovici blog reteteleluiradu.ro
Am publicat pe acest blog, pana cum, 715 retete. Dintre acestea doar 29 provin din Africa, si doar 6 dintre ele din afara nordului continentului.
Reteta de fata, desi provine dintr-o tara a carei clima este foarte calda, Tanzania, in mod neasteptat, este foarte potrivita pentru iarna. Originara din Zanzibar, arhipeleag parte a Tanzaniei, a carui istorie este strans legata de comertul cu mirodenii, reteta este, in mod evident, influentata de cultura indiana si anglo-indiana; foloseste mirodenii din belsug, dar le echilibreaza intr-un mod armonios. Este o supa satioasa, plina de gust si aroma.
Bucatarie: tanzaniana
Dificultate: usor
Cantitate: 6 portii
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gatit: 20 minute
Ingrediente:
750 kg cartofi dulci, curatati de coaja
350 g morcovi, curatati si taiati bucati de 3-4 cm
500 ml lapte de cocos gros
sare
60 ml ulei de arahide (sau de floarea-soarelui)
1 1/2 linguri de suc de ghimbir (o mana de ghimbir)
2 lingurite de curcuma
2 lingurite de curry zanzibarez
2/3 lingurita de nucsoara, macinata
2/3 lingurita de scortisoara, macinata
2 cepe medii, tocate marunt
6 catei de usturoi, tocati marunt
1 lingurita de fulgi de ardei iute
1 1/3 lingura de pasta de tamarin, inmuiata in apa fierbinte si strecurata
frunze proaspete de coriandru, tocat marunt
Instructiuni:
Se taie toti cartofii dulci bucati, cu exceptia unuia (se alege un cartof cu o dimensiune potrivita ca sa se preleveze din el rondele de diametre cat mai uniforme), si se pun la fiert impreuna cu morcovii, in apa rece, intr-o oala mare, la foc mic. Se fierb molcom 10-15 minute, sau pana ce morcovii si cartofii sunt fragezi. Se scurg bine, iar lichidul in care au fiert se pune deoparte.
Se incinge cuptorul la 180 °C.
Intre timp se taie rondele subtiri de 3-4 mm cartoful pus deoparte. Se sareaza rondelele si se ung cu ulei. Se unge cu ulei o tava de copt de dimensiune potrivita si se asaza in ea rondelele, spatiate la 5 mm una de alta, intr-un singur strat. Se coc rondelele de cartof in cuptor timp de cateva minute, pana se rumenesc, apoi se intorc si se continua alte 2-3 minute. Se scot din tava, se scurg pe prosoape de hartie si se usuca pe un grilaj metalic.
Se incing intr-o oala mare 2-3 linguri de ulei, la foc mic. Se adauga ceapa, se sareaza si se caleste 5-10 minute, amestecand frecvent, sau pana cand se face foarte moale si este translucida. Atentie, nu trebuie sa se rumeneasca, fiindca va strica aspectul supei.
Se adauga usturoi si se continua 1-2 minute, amestecand frecvent.
Se adauga amestecul curry si restul mirodeniilor (scortisoara, curcuma, nucsoara) si se continua 1 minut.
Se adauga lapte de cocos, tamarin, cartofi si morcovi si se gatesc 3-4 minute, sau pana ce mixtura este fierbinte. Se proceseaza cu un blender de mana si se adauga o parte din lichidul in care au fiert cartofii si morcovii, atat cat este nevoie sa sa se regleze consistenta supei. Se adauga sucul de ghimbir si se gusta supa, ca sa se potriveasca de sare.
Se serveste supa presarata cu fulgi de ardei iute si frunze de coriandru tocate, alaturi de rondele de cartof crocante.
Nota:
Bucataria din Zanzibar imbina influente culinare swahili, arabe, indiene, portugheze, franceze, britanice si chinezesti. Cei ce doresc sa afle amanunte despre ea o pot face aici.
Sfaturi:
Reteta aceasta este foarte potrivita pentru vegetarieni sau pentru cei cu intoleranta la produsele lactate. Cei care au intoleranta la arahide, sunt sfatuiti sa inlocuiasca uleiul de arahide cu unul de floarea-soarelui.
O varianta ceva mai ieftina a acestei supe o puteti obtine inlocuind o parte a cartofilor dulci cu cartofi obisnuiti.
Daca nu va convine laptele de cocos, il puteti inlocui cu aceeasi cantitate de smantana pentru gatit, cu 32% grasime.
Pin It