Sufleu De Ciuperci
articol scris de truedelights blog
INGREDIENTE:
300 g ciuperci proaspete, 150 g smantana, 4 oua, 100 g unt, 200 ml lapte,
2 linguri faina, sare, piper, 1 lingura ulei, 1 lingura pesmet.
PREPARARE:
Ciupercile se spala si se taie in bucati mici. Se inabusa apoi in 50 g unt, pana se inmoaie. Separat se pregateste sosul bechamel: se incinge untul ramas, se adauga faina apoi laptele, se lasa pe foc pana se ingroasa, amestecand mereu; se sareaza si pipereaza dupa gust apoi se lasa sa se raceasca.
In sosul bechamel se adauga galbenusurile, smantana si ciupercile. La final se incorporeaza albusurile batute spuma cu un praf de sare. Se unge un vas cu ulei, se presara cu pesmet si se toarna compozitia de sufleu. Se coace pe baie de aburi timp de aprox 45 minute. Se rastoarna pe platou si se serveste cald sau rece. E bun oricum!