Struguri Murați
Sursa Struguri murați
articol scris de mayas-esprit.blogspo blog mayas-esprit.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Din nou de la Costin, din cămară de data asta, o rețetă de struguri murați. Deși nu am avut ocazia să-i gust vreodată, nici măcar nu auzisem pînă acum de struguri murați, sînt convinsă că-mi vor satisface papila. Am pus numai un borcan, dar mărișor. Cel tîrziu mîine-poimîine însă, voi pregăti încă un borcan, cu alt fel de struguri.
Costin îi recomandă pe cei fără sîmburi. Pe mine nu mă deranjează deloc sîmburii, în plus, strugurii fără, nu mi se par așa aromați ca cei cu. Dar asta nu are importanță, e doar chestie de gust. Singura problemă e că trebuie să aștept 4 săptămîni! Asta este, mă conformez!
Rețetea o găsiți scrisă pe pagina lui Adrian Hadean, v-o scriu și aici, dar o să vă scriu mai jos cum am procedat eu cu borcanul meu.
Ingrediente:
- 2-3 ciorchini de struguri
- 750 ml oțet de vin
- 250 ml apă
- 2 linguri de zahăr
- 1 lingură de sare
- foi de dafin
- cuișoare
- crenguțe de rozmarin
Tăiați strugurii de pe ciorchini cu o foarfecă, păstrînd codița fiecărui bob. Așezați boabele în borcane, iar printre, frunze de dafin, cuișoare și cîte o crenguță de rozmarin. Oțetul cu apa, zahărul și sarea se fierb timp de 2 minute - numărate de cînd lichidul începe a clocoti. Turnați licoarea peste struguri, închideți bine borcanele, le trimiteți frumos în cămară, apoi timp de patru săptămîni vă gîndiți ce buni vor fi.
Eu am procedat în felul urmator:
Am tăiat boabele, le-am așezat în borcan, pe care apoi l-am umplut cu apă. Apa din borcanul cu struguri am turnat-o în cupa de măsurat. Așa am descoperit de cît lichid au nevoie strugurii din borcanul meu, pentru a calcula cît oțet și cîtă apă e nevoie. Trei părți oțet și una de apă, așa prevede rețeta. În cazul meu 225 ml oțet și 75 ml apa, deci în total 300 ml; am rotunjit suma cantității de lichid care era ceva sub 300 ml. Mă gîndeam eu că voi turna puțin pe lîngă, și chiar așa a fost. Mai bine să fie destul lichid decît să nu ajungă :D
Sarea și zahărul, le-am pus după gust. O linguriță de sare, iar zahăr, aproximativ o lingură rasă.
Am spălat bine strugurii sub jet de apă rece, i-am așezat împreună cu frunzele de dafin, rozmarin și cuișoare într-un alt borcan identic, dar sterilizat, am turnat lichidul fierbinte deasupra, am închis borcanul și mi-am pus pofta'n cui pînă la sfîrșitul lunii viitoare.
Boabele nu-s chiar așa mititele cum par. Ciorchinul are peste 40 cm, fără coadă :D
Nu l-am folosit în întregime.
Aștept...
Abia aștept să fac și supa de linte, rețeta aceluiași autor ( mulțumesc pentru inspirație ) , care va fi tot ceva nou. Nu am mîncat linte niciodată, deci ar fi cazul să văd despre ce e vorba :)