contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Struguri Murați, Degustare!

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Vă mai amintiți de strugurii murați? Aici se pregăteau pentru odihna de patru săptămîni, în cămară. I-am dus în beci, pentru că acolo era răcoare. Am avut o toamnă călduroasă, iar cămara fiind în casă...mă gîndeam să nu le fie strugurilor prea cald, plus că, așa la vedere, ar fi tras cu ochiu' și poate i-aș fi eliberat prea repede din borcane.  
Așa, deci azi, am desfăcut ambele borcane - după cîteva zile am pus și un borcan cu alt fel de struguri de care nu am pomenit aici, pe blog, doar pe pagina mea personală de facebook. În plus față de cei albi, strugurii ăștia s-au aflat în compania unui bețișor de scorțișoară rupt în două. Nici nu știu care mi-au plăcut mai mult! Așa mult mi-au plăcut! Cei albi au fost foarte buni în stare crudă. Aromați, parfumați și foarte dulci.  Şi-au păstrat aroma excelent! Un deliciu! 
Cei mai roșcovani, au fost dulci, dar nu foarte parfumați. Scorțișoara a completat parfumul, aromatizindu-i într-un mod deosebit, delicios! Deci ăștia merg fantastic cu brînzeturile alea "teribil măturate" de care pomenea Costin. La fel de bine cred că ar merge pe lîngă o pastramă din piept de rată, chiar confit...pe lîngă multe altele, dar mai bine hotărîți voi, cum va dictează papila, după degustare. O murătură deosebită! 
Cei cu scorțișoară potrivesc minunat acum, în perioada sărbătorilor. Încă se mai găsesc struguri buni pe piață. Dacă va grăbiți, ați putea avea struguri murați pe lîngă aperitivele de Crăciun. Mîine mai pun un borcănel, două...poate. Mai mari :D