contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Strudel Cu Mere

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Produs de patiserie traditionala austriaca, strudelul a capatat popularitate in timpul Imperiului habsburgic.
In reteta originala se utiliza un aluat foarte elastic preparat dintr-o faina cu un continut ridicat de gluten, ou, apa si unt, fara adaos de zahar, lucrat viguros, odihnit si apoi intins foarte subtire, atit de subtire ca, conform unor anecdote autohtone, trebuia sa fie posibila citirea unei scrisori de dragoste prin foaia de strudel. Foaia se aseza pe un prosop si, dupa ce umplutura se intindea pe ea, era rulata cu ajutorul prosopului.
Savuros, cu un gust usor dulce - amarui, usor picant si usor intepator, datorat scortisoarei, un pic acrisor - datorat merelor, strudelul este desertul perfect, micul dejun complet, hranitor si vitaminizant, adorat deopotriva de parinti si copii.
Asa ca, sa ne indulcim.


Ne trebuie:
- un pachet foi fine de placinta (Linco)
- 8 mere (cele mai bune sint cele zemoase, dulci - acrisoare)
- o cana de zahar
- 2 linguri ulei
- o lingurita pudra de scortisoara
- o lingurita zahar vanilat bourbon
- o lingurita esenta de rom
- 50 grame unt
- patru linguri pesmet
Se spala merele, se taie in patru si se indeparteaza cotorul. Se monteaza dispozitivul de ras pe axul mixerului (se poate utiliza si o razatoare obisnuita).
Se rad merele.
Intr-o tigaie se pune uleiul la incins apoi se rastoarna merele rase. Se adauga zaharul, scortisoara si zaharul vanilat.
Se calesc pina nu mai lasa zeama si merele se caramelizeaza placut.
Se indeparteaza vasul de pe foc si se adauga pesmetul si esenta de rom, amestecindu-se pina la omogenizare, apoi se lasa deoparte pina ce amestecul se racoreste si aromele se combina.
Intre timp pregatim foile de placinta, decongelate in prealabil. Impartim in doua continutul pachetului, suprapunind o jumatate peste cealalta. Apoi punem untul intr-un castron si il introducem la microunde pentru 2 minute ca sa se topeasca. Il vom utiliza pentru a unge foile de placinta. Dupa aceea incepem sa pregatim strudelul.
Se iau trei foi pe rind, ungindu-le bine cu unt si asezindu-le usor decalat una fata de cealalta. Luind o parte din compozitia de mere, impartita din timp in portii egale cu numarul strudelelor pe care dorim sa le obtinem, o intindem pe suprafata foilor unse.
Intoarcem marginile laterale peste amestec apoi rulam strins pina la capat, obtinind un rulou.
Procedam astfel pina terminam foile de placinta, asezind rulourile intr-o tava pe hirtie de copt. Ungem bine suprafata rulourilor cu unt, apoi introducem tava in cuptorul preincalzit la 220 de grade Celsius.
Strudelul va fi gata in aproximativ 40 de minute, cind vor avea o culoare rumena, aurie. Se scot din cuptor si se lasa sa se racoreasca in tava.
Cind s-au racit se aseaza pe un platou pudrindu-se cu zahar pudra vanilat Dr. Oetker.
Se pot pastra mai multe zile, fara ca aluatul sa se inmoaie sau merele sa oxideze, intr-un vas de sticla acoperit, desi, nu cred ca va fi cazul deoarece se vor epuiza foarte repede. Cum ar putea fi altfel?