Spaghetti Con Vongole Veraci
articol scris de Pasiunesiculoare blog Pasiunesiculoare
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Sa va spun, sa nu va spun sau mai bine zis sa va mai reamintesc ca ador cam tot ce vine din mare?
De cate ori am ocazia si ajung in insorita Italie ma aprovizionez cu fructe de mare pe care nu le gasesc la mine in sat.Daca midiile le mai gasesc vongolele sunt un vis aici la noi.
Am mai publicat acum ceva timp o reteta combinand ambele tipuri de scoci, azi vin si aduc in prim plan aceste mici scoici , nu prea mici caci vongolele veraci sunt un strop mai mari ca cele simple.
Pentru doua persoane avem nevoie de:
320 g spaghetti
1 kg vongole veraci
2 catei usturoi
ulei masline
sare
piper
patrunjel
Vongolele se lasa intr-un vas cu apa rece pentru 30 de minute pentru a se elimina tot nisipul din ele, asta in cazul in care nu au fost curatate foarte bine.
Intr-un vas incapator se pun 5 linguri ulei, usturoiul, se lasa pana usturoiul capata o culoare aurie, dupa care adaugam vongolele si un strop de piper apoi acoperim vasul.Se lasa la foc mediu pana se deschid.
Cele care nu s-au deschis se arunca.Se strecoara lichidul dupa care se pune inca odata intr-o tigaie impreuna cu scoicile si patrunjelul tocat marunt.Se lasa 2 minute.
Intre timp preparam spaghettele (dupa indicatiile de pe pachet) , dupa care se scurg de apa si se adauga peste scoici.Se salta scurt in tigaie si apoi se servesc cu multa pofta.
Puteti daca vreti sa mai presarati patrunjel .
Reteta aceasta face parte din seria Mistery box a lunii August, provocare a carei gazda luna asta este Gina de la Pofta Buna care ne-a provocat sa punem in centrul atentiei PASTELE.