contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Spaghete Bolognese

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Sosul bolognese este unul dintre sosurile mele preferate, care merge foarte bine atât alături de spaghete (tagliatelle sau linguine), cât și în lasagna. Este consistent, aromat și sățios, iar în rețeta originală conține carne tocată și puțin bacon afumat. Am văzut mai multe variante de ingrediente și mirodenii care intră în acest sos, însă toate aveau în comun carnea și legumele (morcovi, țelină, usturoi și roșii tocate). Mie imi place să pun la carne tocată puțin rozmarin și salvie (chestie cu care m-am obișnuit după ce am citit o rețetă tot de sos bolognese!), însă de exemplu Jamie Oliver pune doar busuioc și oregano. Cu siguranță, alegerea plantelor aromate ține de gustul fiecăruia, lucrul cel mai important constând în folosirea unor ingrediente proaspete și de calitate. De obicei, eu il fac așa...
Ingrediente:
500 g spaghete din grâu dur
400 g carne tocată (pot fi chiar și 300 g)
2 morcovi medii
2 tulpini de țelină (sau 1 felie de vreo 100 g de rădăcină)
1 ceapă mare sau 2 medii
3 căței de usturoi
2 conserve de roșii cuburi (sau 5-6 roșii proaspete)
200 ml suc de roșii/bulion (opțional, în completare)
50-70 ml ulei de măsline
1/4 linguriță de rozmarin uscat
1/4 linguriță de salvie uscată
1/2 linguriță de busuioc
sare și piper
Am început cu sosul. Am tăiat mai întâi morcovii și ceapa în cubulețe, iar țelina și usturoiul în felii.

Le-am pus la călit în ulei cam 3-4 minute.

Am adăugat carnea tocată și am lăsat-o să-și schimbe culoarea, amestecând des în ea.

După vreo 5-6 minute, când carnea s-a făcut cât de cât, am turnat conservele de roșii, ierburile aromate și condimentele.

Am lăsat sosul să fiarbă încă vreo 10-12 minute, iar între timp m-am ocupat de paste.

Am fiert spaghetele după instrucțiunile de pe ambalaj și când au fost gata, le-am stropit cu vreo 2-3 linguri de ulei de măsline să nu se lipească între ele (nu le-am trecut pe sub jet de apă!).

Am turnat spaghetele fierbinți peste sosul cald și le-am mâncat. Cine are, poate să presare parmezan ras deasupra. Eu n-am avut :)