contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Sos Ragu Pentru Paste

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Sosul ragu (ragù alla bolognese in italiana)) este un sos pe baza de carne pentru paste, originar din Bologna, Italia. In mod traditional, sosul este destinat pastelor proaspete tagliatelle sau pentru lasagna. Mai putin traditional, dar la fel de delicios, sosul este alaturat pastelor din grau dur de tot felul: penne, maccheroni sau alte paste scurte. Reteta traditionala, inregistrata in 1982 de delegatia bologneza a institutiei Accademia Italiana della Cucina, specifica urmatoarele ingrediente: carne de vita macinata, pancetta, ceapa, morcovi, telina, pasta de tomate, vin rosu, si, optional, lapte sau smantana sau supa de carne. In orice caz, circula in paralel variante diferite, si chiar in Bologna se poate intalni acest ragù facut utilizand carnea de porc, pui, curcan sau gasca, uneori se adauga ficat, iar uzul slaninutei (pancetta) pare sa piarda teren in favoarea uleiului de masline sau untului. De asemenea, in unele variante morcovul si telina sunt inlocuite de ardei si 1-2 catei de usturoi. Prosciuto, mortadella sau ciupercile pot fi adaugate pentru a imbogati sosul. Conform bucatarilor italieni, cu cat mai mult se fierbe, la foc mic, un ragu, cu atat va fi mai bun.

Cam multa istorie, ce ziceti? :P Hai sa trecem, deci, la al meu ragù:

Ingrediente:
Sosul absolut delicios pe care l-am pregatit azi nu contine nici pancetta, nici carne proaspata de vitel, ci aproximativ 600 de grame de friptura de curcan.
3 cepe medii
1 litru de bulion de tomate de casa, concentrat
150 ml. de vin rosu
3 linguri de ulei de masline
1 mana de ciupercute tocate
1 pahar de supa de pasare
2 foi de dafin
piper
sare
busuioc si cimbru
Preparare:
Intr-o cratita mai degraba larga decat adanca, se incinge uleiul, apoi se adauga ceapa marunt tocata:

Cand ceapa devine sticloasa, se adauga carnea macinata (reteta e o metoda excelenta de a valorifica resturi de friptura):

Se caleste carnea impreuna cu ceapa, cam 5 minute, adaugand treptat supa de pasare. Se adauga apoi bulionul (am pus bulion in doua etape, jumatate la inceput si jumatate pe parcursul prepararii) si vinul rosu:

Am amestecat bine, am adaugat cateva ciuperci proaspete, tocate marunt, apoi restul de bulion, mirodeniile si dafinul:

Sosul, care in acesta faza trebuie sa fie destul de fluid, se fierbe pe foc foarte mic (abia - abia sa clocoteasca) pana ce scade. Eu l-am fiert aproximativ 2 ore:

Scoateti foile de dafin si serviti sosul cu paste fierte, sau folositi-l pentur o delicioasa lasagna, ceea ce am facut eu. :)
In cazul in care cantitatea de sos este prea mare pentru cate paste aveti de servit, se poate congela cu succes, pentru o utilizare ulterioara.
Copyright http://cuinabanateana.blogspot.com/ by Laura Laurentiu

Articol recomandat de cuinabanateana.blogspot.com