Somon
articol scris de midori blog midoris.wordpress.com
Îmi place somonul, doar că nu prea mă pricep să-l gătesc. Sau cel puţin aşa credeam până duminica trecută. Când am hotărât că, ei, dacă tot sunt Florii şi se mănâncă peşte, măcar să mănânc un peşte după care mă dau în vânt, şi să am mulţumirea că l-am făcut cu mâna mea.
Aşa că sâmbătă mi-am luat două rondele de somon şi am început să caut reţete pe net. Majoritatea spuneau să-l pun pe grătar sau pe gril, dar mie nu mi se părea suficient. Şi cum între timp mi-am pus în plan să mai gătesc ceva, am pus rondelele de somon într-un castron cu sos de soia şi vin alb şi l-am uitat în frigider (un sos de soia de la Heinz, despre care n-am o părere bună – prefer Kikkoman de zece ori mai mult – , dar m-am gândit că e o ocazie bună să-l folosesc, şi vin alb de la Panciu, cam dulce dar foaaaarte aromat).
A doua zi, adică duminică, am scurs vinul alb şi sosul de soia, am tăiat o ceapă rondele şi am pus-o peste somon, am acoperit cu un capac şi am mai lăsat jumătate de zi. Între timp am pus la fiert nişte cartofi. Şi ăştia au un chichirez: îmi dorisem cartofi mici, fragezi şi gustoşi, cam cum sunt cartofii noi. Pas de găseşte; cel mai apropiat lucru au fost nişte cartofiori franţuzeşti, mici şi lunguieţi, cu o coajă subţir. Mi-a părut rău că dau banii pe cartofi din Franţa, când ţara mea produce şi ea cartofi, şi încă unii buni, dar parcă mi-a mai trecut când am văzut cât de repede fierb şi cât de buni sunt. După ce au fiert i-am curăţat de coajă, am pus câte-un moţ de unt pe ei şi am presărat pătrunjel tocat. La fel am procedat şi cu nişte morcovi ameţiţi şi subţiri, pe care i-am fiert potrivit de mult, cât să mai rămână centrul puţin tare (nu voiam să fac piure de morcovi, totuşi) şi să-şi păstreze dulceaţa.
Când am terminat cu legumele am încins tigaia grill şi am prăjit somonul. A, să nu uit: înainte să-l pun la fript, l-am uns cu ulei şi pe-o parte şi pe cealaltă, folosind o pensulă. Pe grill l-am pus cu ceasul în mână: 5 minute pe-o parte şi cam 3 minute pe cealaltă. A ieşit suculent şi aromat, s-a topit în gură, nu alta!
Aşa că l-am servit cu un pic de ceremonie, cu salată de leurdă, garnitura de cartofi şi morcovi, o felie de lămâie, şi un pahar de vin alb – cel mai elegant, şi singurul pahar subţirel cu picior din casă. A primit aplauze la scenă deschisă (“e mai bun decât la restaurant!”). Mniam, doar povestind, şi iar mi s-a făcut poftă!
