Smoothie De Mascarpone Cu Spanac
articol scris de amainbucatarie.blogs blog amainbucatarie.blogspot.com
Prima oara cand am auzit de aceasta varianta de smoothie am strambat din nas. Probabil si voi va intrebati sceptici cum vine aia sa servesti la desert spanac?! Dar mi-am luat inima in dinti intr-o frumoasa zi si am facut o proba.
Rezultatul? Spectaculos!
Textura este atat de delicata, culorile atragatoare si ideea cel putin intriganta.
Ingrediente
4-5 linguri de mascarpone de la Lactitalia
1 banana
o mana de spanac
afine/dulceata de afine *
(* daca folositi afine proaspete amestecati-le cu cateva linguri de zahar!)
In vasul robotului de bucatarie adaugati jumate din cantitatea de mascarpone si bananele rupte in bucati
apoi spanacul decongelat si scurs sau dat deja prin robot daca folositi frunze proaspete si mixati.
Intr-un alt vas amestecati afinele cu restul de mascarpone pana se coloreaza foarte bine.
Intr-un pahar inalt (preferabil transparent) puneti in straturi cele doua culori. este important de stiut ca exturile difera si de aceea crema cu spanac va fi mai lichida si veti folosi crema cu afine pentru a crea delimitarile necesare in pahar. Pentru a evita ca crema de spanac sa curga, impingeti cu grija cu lingura crema spre margini pentru a acoperi bine suprafata.
Daca va faceti grija in legatura cu gustul de spanac, va asigur ca acesta va fi mascat in totalitate de cel de banana.
Daca sunteti un impatimit al dulciuriloe e posibil sa doriti sa adaugati putin zahar si la crema de spanac. Eu nu am facut-o pentru ca cea de afine mi s-a parut suficient de dulce si am apreciat diferenta dintre cele doua.
Smoothie-ul poate fi depozitat la frigider, culoare ii ramane nealterata. Banana nu se oxideaza.