Schwarzwurzel / Scorzonera
articol scris de A to Z - food and tr blog a-bis-z.blogspot.com
# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului
Von Schwarzwurzeln habe ich erst vor ca. vier Jahren gehört. Ich habe inzwischen geschätzte hundert Mal gehört, dass dieses vergessene wertvolle Wurzelgemüse der Winterspargel sei und ganz viele Vitaminen und Mineralien enthalten würde (A, B, C, E, Magnesium, Kalzium, Kalium, Phosphor, Eisen, außerdem Allantoin und Inulin - bestimmt habe ich noch einige vergessen). Trotz ihres guten Rufs habe ich sie lange Zeit nicht gegessen oder zubereitet. Erst vor zwei Jahre bei einem Einkaufsbummel habe ich Schwarzwurzeln im Supermarkt gesichtet und ich dachte, es wäre höchste Zeit sie zu probieren.
So sieht das Gemüse aus…
Man schält das Gemüse wie die Karotten, aber Vorsicht: es klebt richtig fest und man kann es schlecht danach waschen. Beim Schneiden fließt ein dicker weißer Milchsaft raus, der Bitterstoffe und Inulin enthält. Einige Bestandteile dieses Saftes wirken entspannend und schlaffördernd, wenn man Schwarzwurzeln abends isst. Beim Schälen solle man Einweg-Handschuhe benutzen, aber meiner Erfahrung nach, gelingt es besser, wenn man sie unter fließendem Wasser schält und danach im Wasser mit etwas Zitronensaft oder Essig hält, ansonsten verfärben sie sich ganz schnell gelb-braun.
Die Schwarzwurzeln sind ein All-Round-Gemüse. Sie schmecken leicht nach Spargel, deswegen kann man sie nach Spargelrezepten zubereiten. Ich liebe ihren milden delikaten Geschmack und verwende sie als Beilage zu verschiedenen Gerichten, zusammen mit anderen Gemüsen oder anstelle von Kartoffeln. Auch in asiatischen Gerichten schmecken sie hervorragend. Ich bevorzuge es, wenn sie “al dente” gekocht sind. Da dieses Gemüse auch noch sehr kalorienarm ist, passt es umso besser zu meinem neuen Ernährungsstil.
Es gibt noch ein paar Gemüse, die ich noch probieren möchte. Ob ich davon auch so überzeugt werde wie von Schwarzwurzeln? Ich bin gespannt.
Andrea
Stridia vegetală - Scorzonera hispanica
Vă spun ceva numele acestea? Am căutat o traducere a numelui legumei pe care voiam să v-o prezint (vezi foto mai sus) și am fost surprinsă că nu am auzit niciodată de numele acesta. Am văzut-o de câteva ori la televizor și de fiecare dată era prezentată ca o legumă delicată, din păcate uitată (ba chiar necunoscută), care conține numeroase vitamine și minerale: A, B-uri, C, E, magneziu, calciu, fosfor, fier, chiar și alantoină, inulină etc. O descriere detaliată și bine documentată găsiți pe blogul ”Ierburi uitate”.
Acum doi ani am vazut-o pe rafturile din supermarket și mi-am propus să încerc să gătesc ceva cu ea. Mi-am pus mănuși de unică folosință și am început să curăț rădăcinile. Curățatul a devenit din ce în ce mai anevoios, deoarece rădăcinile se lipeau de mănuși, la fel și coaja curățată și resturile mărunte. Am încercat să le spăl apoi cu apă, dar în zadar, în plus rădăcinile și-au schimbat culoarea și erau deja maro. Am găsit apoi pe internet un alt trick, care a funcționat perfect: le-am curățat sub apă și le-am pus imediat după aceea într-un castron cu apă cu puțină zeamă de lămâie. Astfel și-au păstrat culoarea albă.
La prima rețetă le-am gătit ca și sparanghelul. Gustul nu a fost așa de intensiv ca al sparanghelului, ceea ce nu m-a deranjat, dimpotrivă gustul decent mi-a plăcut foarte mult. De atunci îl gătesc foarte des, în diferite mâncăruri, chiar și asiatice, împreună cu alte legume, sau chiar înlocuiesc garnitura de cartofi cu scorzonera. Cel mai mult îmi place în salate. Tai rădăcina diagonal în felii subțiri pe care le prăjesc ușor în puțin ulei, sau le fierb ”al dente” în aburi și apoi le amestec în diferite salate.
Mai ales de când am decis să gătesc mai multe legume, scorzonera este nelipsită din cămara mea. Nu pot decât să v-o recomand și aștept să îmi spuneți părerile voastre.
Andrea
