contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Sarmalute In Foi De Varza

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Prima oara cand pregatesc sarmale, asta pentru ca dintotdeauna mi-a fost frica sa fac sarmale, clatite, salata de boef si ciorbe. Poate pentru ca mama le face asa de bine incat niciodata nu as putea-o intrece, darmite sa le fac macar pe jumatate ca ea. Dar de data asta, am incercat sa imi dobor frica impreuna cu Lizi, cumnata mea. Ne-am suflecat mainile si am trecut la treaba. Tin sa va amintesc ca dureaza destul de mult sa le pregatiti dar merita. Aveti grija sa nu puneti mai mult ulei decat este necesar. Noi am lucrat cu material din Anglia, nu foarte bun de altfel, de aceea va recomand sa alegeti cu grija ingredientele, cat se poate de romanesti daca aveti posibilitatea;) 

Reteta o am de la Mihaela Pavel, una dintre bucataresele pe care le admir si ii multumesc pentru ca m-a invatat multe secrete:) Se spune ca cele mai bune sarmale sunt cele pe care le mancati a doua zi dupa ce le-ati dat la frigider si asa este. Am mancat azi o portie impreuna cu familia si au fost tare bune:) Evident ca vreau sa le incerc si acasa, unde mama le face cel mai bine si promit ca ma voi uita (si nu numai) la toti pasii sa imi iasa macar pe jumatate ca ale ei:)

Ingrediente (50-60 buc.):
0,5 kg carne amestec
0,5 kg fleica
300g slanina afumata (kaizer)
4 kg varza murata
240g orez cu bob rotund
0,5 kg ceapa
200ml ulei
200ml vin rosu sec
125 gr bulion
O cutie rosii in bulion
marar cu tija, cimbru, boia, piper negru macinat
O legatura marar
Mod de pregatire:
Ceapa tocata marunt se caleste in ulei la foc mic cu mare atentie pana devine moale si facuta. In ceapa aproape calita se adauga orezul bine spalat, mirodenii  si 2 linguri de bulion. Se amesteca bine, se lasa cateva minute, apoi se da la rece.
Taiati carnea si dati-o prin masina de tocat impreuna cu bucatele fin taiate de kaizer.
Se amesteca impreuna cu orezul, se condimenteaza. Puteti pune mirodenii speciale pentru sarmale din supermaketuri, fara sare, daca varza este deja sarata. Se portioneaza varza, fara cotor, in bucati nu foarte mari. Aici puteti viziona un filmulet daca nu stiti cum sa impachetati sarmalele. 

Se fac gramajoare de carne, se impacheteaza. 
Intr-o cratita lata si nu foarte inalta, se pun fire de marar (tulpina) pe fund, un rand de varza tocata apoi pe margine in forma de raza se pun sarmalutele. Mijlocul sa fie gol. La sfarsit se va umple cu varza tocata si bucati de kaizer. Deasupra sa fie varza tocata si frumos nivelat.
Se pune apa amestecata cu bulion cat sa acopere penultimul strat de sarmale. Se dau la foc iute in prima faza pentru 45 de minute apoi la foc mocnit (acoperit tot timpul) pentru o ora. Se adauga rosiile din bulion si vinul si se lasa pana carnea este facuta si varza moale. Puteti da si la cuptor pentru o jumatate de ora neacoperite.
Presarati marar tocat deasupra si serviti fierbinti cu smantana.