contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Sarmale Crude

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga


Raw stuffed sauerkraut leaves

Reteta aceasta am preluat-o de la Vali (cu mici modificari) si pana acum am gatit-o de nenumarate ori si mereu mi s-a parut fantastic de buna. Participantii de la cursul raw din vara au fost si ei extrem de incantati de sarmalele crude, fara pic de carne. Si intre noi fie vorba, sunt mult mai simplu de facut: nu mai calesti legume, orez, nu mai astepti cu orele ca sa fiarba, nu te mai temi de nereusita caci doar toci, amesteci, impachetezi si… savurezi! Sunt atat de bune incat multora nu le va veni sa creada ca sunt crude. Va doresc pofta buna de pe-acum!

Sarmale crude (pt aprox. 30 sarmale)

  • 200 g hrisca (verde, ca aceasta din imagine, pe care o gasiti in magazine bio. Cea maronie este deja prefiarta si nu are un gust atat de bun)
  • 200 g nuca cruda
  • 100 g morcov (cam un morcov potrivit)
  • o ceapa mica
  • o legatura mica patrunjel
  • 5-6 ciuperci champignon crude
  • frunze de varza murata
  • 800 g rosii
  • nucsoara rasa
  • cimbru
  • sare
  • ulei presat la rece de floarea soarelui
  1. Hrisca si nuca se lasa peste noapte la inmuiat in multa apa. A doua zi se scurg.
  2. Varza se lasa 30-60 minute in apa (la desarat), in functie de cat de sarata o vrem.
  3. Nuca, ceapa, ciupercile si patrunjelul se toaca marunt, iar morcovul se da pe razatoarea mica. Se condimenteaza cu sare, piper, nucsoara, cimbru, se adauga 1-2 lg ulei. Puteti simplifica munca si sa le dati la robot pana prind o consistenta faramicioasa.
  4. Taiati frunzele de varza in 2, decupand nervurile. Intr-un capat al frunzei puneti o lingura cu varf din compozitie si indoiti coltul spre interior. Aduceti si marginile pe interior, apoi rulati strans pana se termina frunza.
  5. Faceti o salata din rosiile date pe razatoare, nervurile de la varza tocate si putin ulei. In functie de calitatea rosiilor si de sucul pe care acestea il contin, salta va fi mai lichida (ca un sos) sau mai compacta. Ideale sunt rosiile de vara, dar eheee…. cine nu le duce dorul?
  6. Puneti sarmalele intr-o cratita si turnati peste ele salata. Serviti imediat. Se pastreaza la frigider pentru maxim 3 zile.

Articol recomandat de floridecires7.blogspot.com