Salata De Spanac Cu Brie
articol scris de Alice_albinutza blog alice-albinutza.blogspot.com
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
E prima salata pe anul acesta si v-o prezint si voua, dragii mei cititori, Salata de spanac cu brie. Salata ce-i drept a fost preparata si consumata la sfarsitul anului trecut, undeva intre Craciun si Anul Nou, profitand de ultimele legume bio si fresh ale prietenilor de la Verde Bun. Delicioasa si sanatoasa! Perfect hranitoare! Abia acum reusesc sa o transpun pe blog.
Am inceput anul cu forte proaspete si multa energie pozitiva si creatoare pe care insa o investec intr-un alt colt de drum, daca pot spune asa. Insa nu am renuntat sa gatesc, ba din contra, doar ca vremea si timpul nu ma lasa sa ma desfasor asa cum poate ar trebui, sa pot posta de 2-3 ori pe saptamana, caci performanta de a posta zilnic cate o reteta e departe de a fi atinsa. Asa ca dragii mei, nu fiti suparati si nici nu parasiti Tara bucatelor, caci retetele nu vor intarzia sa apara si sa fie interesante si insotite de fotografii apetisante. Va jur!
Ingrediente pentru reteta de Salata de spanac cu brie
- o mana de frunze de baby spanac
- o salata verde
- cateva ridichi de luna
- 5 rosii cherry
- 50 gr brie
- o felie de telina rasa marunt
- un strop de sare de mare
- o priza piper alb proaspat macinat
- o lingura de otet balsamic
- 2 linguri ulei de masline extravirgin
Mod de preparare pentru reteta de Salata de spanac cu brie
Spalati legumele si scurgeti-le bine de apa. Ridichile de luna feliati-le usor, la fel si rosiile cherry.
Intr-un bol puneti frunzele de salata, rupte usor, frunzele de baby spanac, feliile de ridichi de luna si rosii cherry si branza brie rupta usor in bucati potrivite.
Radeti deasupra felia de telina, pe razatoarea mica. Presarati usor un strop de sare, o priza de piper alb macinata fix atunci. Amestecati intr-un bol uleiul de masline cu otetul balsamic si turnati-l peste salata. Amestecati incet pentru a nu strivi intreaga prospetime a legumelor si dati la rece pentru jumatate de ora.
Serviti cu voiosie si fti atenti la fragezimea si prospetimea legumelor bio folosite. Papilele dvs vor fi in extaz, iar sufletul incantat!
Ne auzim curind!
Acest articol Salata de spanac cu brie apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.