contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Salata De Fasole Verde Cu Branza Si Nuca

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Aceasta salata rece va propune o combinatie colorata de legume fraged-crocante, servite intr-un dressing usor-acrisor, din crema de branza, lamaie si ulei de masline, si un topping de nuca crocanta.

Reteta este rapida si satioasa si va ofera o o serie de nutrienti folositori: vitamina C, beta-caroten, licopen, proteine, fibre, acizi grasi omega-3, calciu si alte minerale.

Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatit: 3 minute + racire

Ingrediente:
200 g fasole verde foarte proaspata, curatata si taiata bucato de 3-4 cm
1 rosie, tocata si scursa bine
1 ardei gras, curatat si tocat
1/2 ceapa mica, tocata marunt
10 jumatati de miez de nuca, tocat
100 g crema de branza “Ceva Fin” de la Delaco
2-3 linguri de ulei de masline extra virgin
1-2 linguri de suc de lamaie
2 linguri de patrunjel proaspat, tocat
sare
piper negru, proaspat macinat
frunze proaspete de patrunjel, pentru servit

Instructiuni:
Se opareste fasolea in apa clocotita timp de 3 minute. Incercati fasolea: trebuie sa fie fraged-crocanta, un fel de “al dente”. Se scurge bine si se racoreste sub jet de apa rece. Se lasa apoi sa se raceasca, 30 de minute in frigider.

Intre timp se amesteca, intr-un castron, vrema de branza cu sare, piper, patrunjel tocat, suc de lamaie si ulei de masline. Se transfera jumatate, sau trei sferturi, din sos in alt castron.

Se adauga in primul castron fasolea verde, rosiile scurse, ceapa tocata si ardeii grasi. Se amesteca bine. Daca simtiti nevoia, se mai adauga 1-2 linguri din sosul pus deoparte. Legumele trebuie sa fie bine unse cu sos, dar nu excesiv.

Se serveste salata rece, sau la temperatura camerei, presarata cu nuca tocata, alaturi de 2-3 linguri de sos suplimentar, ornata cu frunze de patrunjel.
Consumati-o la o singura masa, caci mirosul de ceapa poate deveni prea pregnant si, ca atare, suparator.

Nota:
Daca fasolea dvs. este mai tare, 3 minute de oparire nu vor fi de ajuns ca sa fie frageda. Fierbeti-o cu clocot puternic, fara sa acoperiti oala, timp de 6-10 minute, sau pana ce se face al dente. Scurgeti-o si procedati apoi ca in reteta.

Sfaturi:
Daca preparati o cantitate de salata mai mare, tocati ceapa separat pentru fiecare transa servita la masa. Pastrati separat amestecul de legume, ceapa si dressing-ul, in frigider, in castronele acoperite cu folie de plastic.

Puteti improviza si cu alte legume, ca broccoli, fasole galbena, castraveti, morcovi rasi etc. Ideea este sa aveti in componenta salatei ingrediente de mai multe culori. |Un alat adaus interesant ar fi, de pilda, maslinele.

In loc de nuca puteti folosi si arahide, alune, seminte de in, floarea-soarelui, susan, dovleac etc.

Puteti incerca si un topping mai indraznet: din bacon prajit, rumenit si crocant, tocat marunt.

Daca doriti ca salata sa fie mai consistenta, mancati-o cu paine (aveti astfel si un plus de carbohidrati).

Pin It