Salată De Calamari
articol scris de kikomica blog sufletpentruhrana.blogspot.com
Raportez live, adică abia ce am făcut-o şi o mănânc în timp ce scriu postul. Nu m-am putut abţine să nu povestesc cât de repede. N-am minţit aici când ziceam că înafara de creveţi, nimic nu-mi place care vine din mare (evident, nu vorbim despre peşte). Calamarii sunt acceptaţi de papilele mele gustative numai pane sau bine ascunşi printre alte arome şi gusturi.
Ei uite asta am reuşit să fac, să ascund gustul puternic de cefalopod. Într-o salată foarte simplă: roşii, ardei, ceapă verde, salată proaspătă, ulei de măsline, sare şi piper. Nimic mai mult, nimic mai puţin şi îi mănânc pe nerasuflate.
Nici nu am mare reţetă de împărtăşit, de fapt. Calamarii i-am tăiat rondele şi i-am calit cu puţin ulei. Un pic mai mult decât e normal, cred, pentru că prefer să-i simt mai gumilastici decât să mi se pară nefăcuţi.
I-am scos într-o strecurătoare şi i-am lăsat să se răcorească, după care i-am azvârlit peste salată.
Sarea, piperul, uleiul de măsline peste, după gustul fiecaruia şi gata.
E 16.08, asta a fost masa de prânz. Diseară cred că mă aventurez la Jenny pentru o pizza, că tare mi-e dor.