Salată Cu Spanac, Nuci și Căpșune
articol scris de kikomica blog sufletpentruhrana.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Nu-s multe de spus despre ea, e o salată simplă și sofisticată în același timp. Are 4 ingrediente de bază: salată verde foarte crocantă, baby spinach, căpșuni și nuci. Pe lângă acestea, imaginația ta poate să croșeteze în plus ajutându-se de diverse tipuri de brânză - eu am ales cașcaval afumat, însă o brânză albastră cred că îi poate completa gustul la fel de bine. Ideea este să reușești să menții cele două niveluri senzoriale - primul, foarte crocant, dat de frunzele de salată și spanac și de nuci, al doilea cât se poate de moale, senzația de topit în gură pe care ți-o oferă căpșunele.
Dressingul este și mai simplu: sare și ulei de măsline extra virgin. Ai grijă să nu pui prea mult ulei, este ușor amărui și combinat cu nucile, nici ele foarte dulci, poate transforma plăcerea într-un mic supliciu.
Trimit acest post către Mitinita și a ei provocare din luna ianuarie - o rețetă light, numai bună pentru detoxifiere după greutățile din vremea sărbătorilor de iarnă.