Salata Bulgareasca
articol scris de truedelights blog
Combinatii diversificate, amestecuri proaspete si sanatoase, bogate in vitamine si foarte usor de preparat, salatele pot fi servite la pranz sau la cina, ca atare sau insotind diverse mancaruri. Sunt alegerile ideale acum, dupa atatea mese copioase prilejuite de sarbatorile pascale si de ziua muncii. Recomandarea mea de astazi: salata bulgareasca.
Ingrediente:
salata verde, rosii, castraveti, ridichi, cascaval, sunca de Praga, ceapa verde, sare, piper, zeama de lamaie, ulei de masline, oua fierte- toate in proportiile dorite.
Mod de preparare:
Sunca si cascavalul se taie in cuburi mici si se pun intr-un bol de salata; peste ele se adauga castraveti, ridichi si rosii taiate in felii potrivite, salata taiata in fasii subtiri, ceapa verde tocata mai mare, sare, zeama de lamaie si piper dupa gust. Se amesteca toate; deasupra se aseaza oua fierte taiate in felii. Daca se vrea o salata de dieta, se renunta la sunca, iar cascavalul se inlocuieste cu branza feta.
Pofta buna sa aveti!