Rulouri De Vinete Cu Sos Grecesc De Roşii
articol scris de Xandrinne blog de-alebubulinei.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Nici nu mai stiu pe ce site am gasit reteta aceasta; am pus-o in practica, si pot sa va spun ca mi-a placut foarte mult sosul de rosii.
Edit: AICI am gasit reteta. Nu am respectat-o intocmai.

Ingrediente: 1 vanata,
1 cutie cuburi de crema de branza cu smantana Delaco,
2 linguri (generoase) cu branza de vaci,
2-3 frunze de menta, cateva fire de patrunjel, marar (marar nu am mai pus),
sare, piper,
cascaval ras,
sos de rosii, preparat din 500 g rosii,
1 lingura ulei de masline,
2 catei de usturoi,
1 lingurita zahar,
1 lingurita oregano,
1 foaie de dafin,
putina scortisoara, sare.

Am curatat de coaja rosiile si le-am taiat cuburi; am incins uleiul de masline si am adaugat cateii de usturoi, feliati. Nu-i ardeti, ci ii prajiti putin. Am adaugat rosiile si restul ingredientelor: dafin, scortisoara, zahar, oregano, sare. Am lasat pe foc sosul cca 30 de minute, amestecand din cand in cand, pana acesta a inceput sa scada si sa se ingroase. Inainte de a-l folosi inlaturati foaia de dafin.
Am feliat vanata (cat mai subtire, eventual folositi o razatoare) pe lungime; feliile de vinete le-am uns cu putin ulei si le-am pus pe grill, cate 3 minute pe fiecare parte, pana s-au inmuiat un pic.
Am amestecat crema de branza cu branza de vaci si verdeata tocata; am potrivit gustul de sare si piper.
La un capat al feliei de vanata am pus o lingurita de umplutura si apoi am rulat.
Intr-un vas Jena am turnat sos, cat sa-i acopere fundul; am transferat rulourile si am turnat peste fiecare dintre ele cate o lingura de sos.
Am tinut vasul in cuptorul preincalzit, 15 minute, am scos vasul si am presarat cascavalul ras, apoi am mai copt 10 minute.
Am presarat putin patrunjel verde.

P.S. In ultimul moment m-am hotarat sa inlatur coaja vinetelor, desi reteta originala nu prevedea acest lucru.
Sosul de rosii a fost extraordinar de bun!!
