Rulada Din Piept De Pui Cu Branza Telemea
articol scris de burdulea56 blog 0. dulcesarat.blogspot.com - importul e gol
Timp de preparare:
1 ora si 20 minute (complexitate medie)
Ingrediente:
1 piept de pui mare, 200 g telemea de oi, 2 oua, 1 legatura ceapa verde, 1 leg. usturoi verde, 1 leg. marar verde, 1 leg. patrunjel verde, sare, piper, putin ulei pt uns folia si rulada.
Mod de preparare: Pieptul de pui spalat, tamponat cu un servet absorbant se taie felii, se bate cu ciocanul de carne, se pipereaza, se sareaza doar pe partea exterioara(in interior se pune umplutura de telemea care este deja sarata), se pune deoparte. Tocam verdeturile marunt, razuim telemeaua, le asezam intrun castron, adaugam ouale batute, piper, amestecam totul foarte bine.
Pe o folie de aluminiu unsa cu ulei se aseaza feliile de piept petrecute putin una peste alta, asezam umplutura de branza cu verdeata si rulam carnea peste umplutura. Se unge rulada cu ulei, se impacheteaza in folie si se da la copt in cuptorul preincalzit timp de 50 minute (cu aproximatie) la foc potrivit. Cu 10 minute inainte de a fi gata, se desface folia sa se rumeneasca putin rulada. Se scoate pe un carpator sa se raceasca, se taie felii si se aseaza pe o farfurie, se decoreaza dupa imaginatie.
Sfat: este bine sa asezati de la inceput bucatile de piept pe folia unsa de aluminiu si sa rulati acolo carnea. Este mai greu sa o mutati pe folie dupa ce ati rulat-o.