Reteta Plăcintă Din Aluat Fraged Cu Cremă De Smîntînă
articol scris de stelacraciun blog retete-prajituri.net
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Plăcintă din aluat fraged cu cremă de smîntînă
Aluatul şi umplutura se pregăteşte exact ca la „Plăcintă din aluat fraged cu spumă de albuş”, varianta /, cu praf de copt.
Crema: 5 ouă mari, 200 ml smîntînă, 250 g zahăr tos, 50 g făină (10 g făină pentru un ou)> un plic cu zahăr vanilat, 15 ml rom sau zeamă de lămîie.
Se pregăteşte aluatul cu praf de copt, se aşază în tavă, ca şi pentru plăcinta sus menţionată şi se presară cu o lingură de griş peste care se aşază fructele preferate, amestecate în prealabil cu grişul sau pesmetul şi aromele; în loc de spumă, se pune crema de smîntînă. Prăjitura se coace, de la început, aranjată cu fructele şi crema. Smîntînă se poate înlocui cu 100 g unt topit, dar rece.
Pentru cremă, se bat albuşurile spumă tare, se adaugă zahărul tos şi romul şi, apoi, se bat pînă cînd se întăresc din nou. Se pun, apoi toate gălbenuşurile, smîntînă sau untul şi zahărul vanilat, se bat de 4—5 ori cu telul (în formă de pară), se pune deasupra toată făina şi se amestecă uşor, cu telul, numai prin răsturnare, de jos în sus, de 9—10 ori, ca să nu se piardă aerul din albuş. Compoziţia se deşartă, imediat, în mai multe locuri peste fructe şi se nivelează cu lopăţica de plastic, ca să le acopere bine. Tava se introduce în cuptorul bine încălzit dinainte, la foc mijlociu. Nu se deschide cuptorul 15 minute; după aceea, focul se poate reduce, dacă crema se rumeneşte prea mult şi tava se întoarce, dacă cuptorul nu coace uniform. Se coace cca 30 minute, pînă se moaie fructele. Crema va fi ca un pandişpan moale.
Prăjitura se lasă să se răcească în tavă, apoi se pudrează cu zahăr şi se taie în bucăţi.
De reţinut: Albuşurile se bat spumă cu zahărul şi romul sau zeama de lămîie, dar smîntînă, gălbenuşurile şi făina se adaugă, numai după ce a fost aranjată foaia de aluat cu fructele, ca imediat tava să se introducă în cuptorul dinainte încălzit, altfel, dacă trece mai mult timp, spuma se va lăsa şi nu va mai creşte.