"salata" Caprese Cu Sos Pesto
articol scris de liana10 blog pemasadinbucatarie.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Azi am aflat si eu ca in 2 iunie a fost Ziua Nationala a Italiei. Ce rusine ma strabatu!! Rapid, ca sa ma spal de pacate, am preparat aceasta "Insalata caprese" cu sos pesto, dar mai altfel ;-)
Mi-a placut mult ideea ca rosiile cherry sa ramana prinse pe crenguta si sa fie taiate pe jumatate umplute cu feliute de mozzarella si o frunza de busuioc. Am vazut o poza pe internet si am zis ca asa voi face si eu, deoarece mi se pare deosebit, iar eu intre traditional si deosebit, aleg ultima varianta ;-)
Ingrediente:
o crenguta de rosii cherry(10-12buc.),
o caserola de minimozarella,
doua ramurele de busuioc,
ulei de masline extravirgin,
sare.
Sos pesto:
20 frunze de busuioc,
2 linguri de parmezan,
2 linguri muguri de pin/fulgi de migdale,
2 catei de usturoi,
4 linguri de ulei de masline extravirgin,
sare.
Mod de preparare:
Spalam rosiile cherry cu tot cu crenguta, usor, sub un jet de apa rece, astfel incat rosiile sa ramana pe crenguta. Stergem rosiile cu prosoape absorbante.
Taiem minimozzarella in felii groase.
Frunzele de busuioc le-am rupt de pe crengute si le-am spalat, apoi le-am sters usor.
Taiem pe jumatate rosiile cherry, dar nu pana la capat si introducem o feliuta de mozzarella.
Peste felia de mozzarella asezam o frunza de busuioc.
Sosul pesto:
Frunzele de busuioc spalate si sterse, parmezanul ras, fulgii de migdale-nu am avut seminte de pin, cateii de usturoi, uleiul de masline
se pun in blender si se mixeaza.
Peste rosiile cherry se torna sosul pesto si se serveste imediat!!
Buon compleanno, Italia!!